Dictionar

Colocaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. collocation, I. engl. colocation)

1. I. plasarea mai multor entități într-o singură locație

2. (log.) poziţie, clasament al unui obiect în raport cu altele.

3. operațiune judiciară constând în stabilirea rangului și importanței drepturilor unui creditor, în concurență cu alții, în repartizarea bunurilor poprite de la un debitor comun; colocare, colocat.

4. (jur.) termenul pe care îl are un creditor pentru plătirea creanțelor.

5. (jur.) sumă de bani pe care o are de primit un creditor.

6. (lingv.) succesiune de cuvinte care apar adesea împreună; grup de cuvinte; sintagmă.

7. (mat.) metodă de calcul utilizată pentru a rezolva ecuații diferențiale și integrale.

8. (var.) colocațiune.


Concluzie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conclusion, lat. conclusio)

1. judecată care rezultă dintr-un şir de constatări sau argumente; încheiere.

2. ultima parte a unei expuneri, a unei opere.

3. (muz.) ultima secţiune din expoziţia unei sonate.

4. a trage ~ii = a rezuma ideile emise de participanţii la o dezbatere.

5. judecată finală a unui silogism.

6. (mat.) parte din enunţul unei teoreme al cărei adevăr se deduce prin demonstraţie.

7. (pl.) încheiere a unei chestiuni făcută de o autoritate judiciară sau ministerială; aviz, propunere.

8. a pune ~ii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces.


Coroner

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. coroner)

1. ofiţer de poliţie judiciară în Anglia şi S.U.A.


Medicină

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. medicina, germ. Medizin)

1. știință care studiază mijloacele de prevenire și tratare a bolilor.

2. ~ veterinară = știință având drept obiect apărarea sănătății animalelor.

3. ~ judiciară = ramură a medicinei care se ocupă cu efectuarea expertizelor și examenelor medicale pentru clarificarea unor cazuri de omor, de loviri etc.


Monomahie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. monoma-chie)

1. luptă între doi oameni; duel prevăzut de legile medievale ca probă judiciară.


Parchet

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. parquet)

1. piesă de lemn în general de esență tare, pentru pardoseli; pardoseala însăși.

2. fiecare dintre suprafețele în care este împărțită o pădure în curs de exploatare.

3. instituție judiciară care face cercetări în materie penală; localul în care funcționează; funcționarii ei.