Dictionar

Jugal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. jugal, lat. iugalis)

1. adj. de conexiune.

2. adj., s. n. (arcada osoasă) a obrazului.


Jugendstil

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Jugesndstil)

1. tendinţă, manieră neobarocă de la sfârşitul sec. XIX, care acorda o mare importanţă efectelor decorative, cultivând cu predilecţie exuberanţa decorului vegetal, arabescul floral şi raporturile de culoare alese arbitrar.


Juglandacee

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. juglandacées)

1. pl. familie de plante lemnoase, dicotiledonate apetale: nucul, hocori.


Juglonă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. juglon)

1. substanţă din frunzele de nuc, nocivă pentru unele plante.


Jugula

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. juguler, lat. iugulare)

1. a strangula, a sugruma.

2. a secţiona venele jugulare, în vederea scurgerii sângelui, în sacri-ficarea animalelor.

3. a opri evoluţia unei boli, a unei epizootii etc.

4. (fig.) a împiedica brusc o dezvoltare; a gâtui, a suprima.


Jugular, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. jugulaire)

1. din regiunea gâtului.

2. venă (şi s. f.) = venă principală a gâtului, care adună sângele din cap şi din gât.


Adulter, -ă

Parte de vorbire: adj., s.n.
Origine: (fr. adultère, lat. adulterium)

1. adj. (despre soţi) care încalcă fidelitatea conjugală.

2. s.n. întreţinere a relaţiilor sexuale în afara căsătoriei; (înv.) adulteriu.


Agamotrop, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. agamotrope, lat. agamotropus)

1. (biol.) care nu prezintă mişcări de atracţie reciproce între gameţii conjugaţi.

2. (bot.) fără mişcări gamotropice.


Amfigamie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amphigamie)

1. fuziune a două celule sexuate din care rezultă nuclei conjugaţi.


Anizogamet

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anisogamète)

1. fiecare dintre cei doi gameţi conjugaţi (femel şi mascul), diferiţi ca sex, structură, formă.


Aservi

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. asservir)

1. a supune (un popor, o ţară) unor interese sau puteri străine, a subjuga.


Celibat

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. célibat, lat. caelibatus)

1. starea civilă a unei persoane care nu este încă căsătorită sau care nu se căsătorește.

2. faptul de a fi celibatar, de a nu fi căsătorit.

3. (prin ext.) viață fără partener, viață de continență conjugală.

4. (în unele profesii) clauză de ~ = rezilierea contractului în cazul în care salariatul se căsătorește.