Parte de vorbire: s.n.
Origine: (v. jupui)
3. jefuire.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (v. jupui)
1. (despre corp ori despre părți ale corpului) cu pielea luată; belit.
2. (despre piele) luat, tras de pe corp; descuamat; julit.
3. (despre arbori) curățat de coajă; cojit.
4. (despre lucruri) deteriorat, ros, uzat.
5. (despre pereți, tencuială) coșcovit.
6. (figurat; despre oameni) jefuit.
7. (regional; despre cai) bătrân și slab.
9. (var.) jupit, jupoiat, jupoit, jupuiat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (jupui + -tură)
1. rană produsă prin jupuirea pielii; jupuială.
2. cojitură.
3. (depr.) cal bătrân și neputincios.
4. (pop.) boală produsă prin frecarea pielii; julitură.
6. (var. reg.) juchitură, jupitură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carcasse)
1. cadru, osatură, a unui aparat sau instrument.
2. totalitatea oaselor care formează scheletul unui animal.
3. porţiune dintr-un animal jupuit şi eviscerat, scheletul cu muşchi, destinat consumului public.
Parte de vorbire: adj. (înv.)
Origine: (des- + piele + -at)
1. jupuit.
Parte de vorbire: s.f. (reg.)
Origine: (nec.)
1. oaie bătrână, fără dinți, care nu mai fată, îngrășată pentru tăiat.
4. (expr.) a da ~ga popii = a muri.
5. (var.) arștioagă, hâjdoacă, hâștioagă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (descoji)
1. care este curățat de coajă, fără coajă; cojit, jupuit.