adagiu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. adagium)

1. formulă în general veche, care enunță un adevăr acceptat, un principiu de acțiune sau o regulă juridică; maximă proverbială, sentință populară, aforism, apoftegmă, dicton.

agent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agent, lat. agens)

1. s. m. f. reprezentant al unui stat, al unei instituții, întreprinderi etc. care îndeplinește anumite însărcinări.
2. ~ diplomatic = reprezentant al unui stat în alt stat în relațiile politice cu acesta; ~ economic = persoană fizică sau juridică care participă la viața economică a unei societăți comerciale; ~ secret = cel care îndeplinește o misiune secretă de informare; spion; ~ de circulație = (sub)ofițer de poliție cu îndrumarea, supravegherea și controlul circulației pe drumurile publice.
3. s. m. factor activ ce determină un anumit proces fizic, chimic etc.
4. ~ patogen = microorganism care determină apariția unui proces patologic; nume de ~ = substantiv, adjectiv care indică autorul acțiunii unui verb; complement de ~ = subiectul logic al acțiunii unui verb pasiv; propoziție completivă de ~ = propoziție care arată acțiunea exprimată printr-un verb pasiv.

asistență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assistance)

1. asistare.
2. public care ia parte la o conferință, la un spectacol etc.
3. sprijin, ajutor (medical, material etc.).
4. ~ juridică = ajutor competent, de specialitate, dat unei persoane pentru a-și susține drepturile în fața justiției. ~ socială = sprijinire materială a unei persoane inapte de muncă.
5. cooperare materială sau morală în viața internațională.

assize

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. assises)

1. (Evul Mediu) adunări reunind pe suzeran și vasalii săi, în cadrul cărora se discutau probleme juridice, administrative etc. sau erau adoptate hotărâri; hotărâre juridică sau administrativă adoptată la această adunare.

avocat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. avocat, lat. advocatus)

1. persoană care are calitatea de a acorda asistență juridică.

civil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. civil, lat. civilis)

1. adj. care privește pe cetățenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetățeni.
2. drepturi ~e = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate și recunoscute ca atare; drept ~ = ramură a dreptului care studiază și reglementează raporturile juridice existente între persoanele fizice și juridice dintr-un stat; stare ~ă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie etc.; parte ~ă = persoană care, într-un proces, pretinde despăgubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infracțiuni.
3. care nu este militar, lipsit de caracter milităresc.
4. război ~ = conflict armat pentru putere între grupuri adverse din același stat.
5. s. m. f. persoană care nu face parte din armată.