Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. juste)
1. (şi adv.) drept, adevărat, echitabil.
2. îndreptăţit, întemeiat, legitim.
3. (despre oameni) care procedează şi judecă drept.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. justesse)
1. însuşirea de a fi just; dreptate.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. justifier, lat. iustificare)
1. tr. a demonstra justeţea unui lucru; a îndreptăţi, a motiva.
2. a dovedi folosirea legală a unor bani, materiale.
3. tr., refl. a (se) dezvinovăţi; a explica (o purtare, o atitudine etc.).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. justifiable)
1. care poate fi justificat, scuzat, explicat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. justification, lat. iustificatio)
1. acțiunea de a (se) justifica și rezultatul ei; justificare.
2. ansamblu de argumente prezentate de cineva în apărarea sa; faptul de a se justifica, de a-și dovedi nevinovăția.
3. un motiv, o explicație sau o scuză despre care cineva crede că oferă un sprijin convingător sau acceptabil pentru a explica un comportament, o credință sau un eveniment.
4. (tipografie) acțiunea de a justifica o linie, de a da unei linii lungimea potrivită prelungind sau scurtând spațiile libere.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. justificatif)
1. care serveşte pentru a justifica; justificator.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. abandonnique)
1. I. (psihanaliză) se spune despre un subiect (în special un copil) care trăiește cu frica de a fi abandonat, fără să existe neapărat motive obiective care să justifice această frică.
2. II. (psihanaliză) persoană, de obicei un copil, care trăiește cu teama patologică de a fi abandonat.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. actionner)
1. intr. a întreprinde o acţiune.
2. a se comporta într-o anumită împrejurare.
3. tr. a pune în mişcare un sistem, utilaje etc.
4. a ~ în justiţie = a da (pe cineva) în judecată.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accusation, lat. accusatio)
1. acțiune în justiție prin care cineva este acuzat; acuzare.
2. orice reproș, orice imputare făcută unei persoane pentru o culpă, un defect.
4. (antonime) disculpare, dezvinovățire.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adaptabilité)
1. capacitatea de adaptare la situații sau medii noi.
2. capacitatea unui sistem, a unei regiuni sau a unei comunități, de a-și ajusta mecanismele și structura pentru a ține cont de schimbările reale, potențiale sau presupuse de mediu.
3. capacitatea unei organizații sau a unui individ de a se adapta la noile tehnologii, noile condiții de piață și noile moduri de lucru.
4. (antonime) inadaptabilitate, neadaptabilitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ajustable)
1. care poate fi ajustat, adaptat; reglabil.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. ajustage)
1. (tehn.) acțiunea de a ajusta; ajustare.
2. (spec.) mărime care măsoară exactitatea contactului feţelor a două piese care se întrepătrund.