Dictionar

Rezultate secundare (Just;):

Just, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. juste)

1. (şi adv.) drept, adevărat, echitabil.

2. îndreptăţit, întemeiat, legitim.

3. (despre oameni) care procedează şi judecă drept.

4. potrivit, corespunzător.


Justeţe

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. justesse)

1. însuşirea de a fi just; dreptate.

2. precizie, exactitate.


Justifica

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. justifier, lat. iustificare)

1. tr. a demonstra justeţea unui lucru; a îndreptăţi, a motiva.

2. a dovedi folosirea legală a unor bani, materiale.

3. tr., refl. a (se) dezvinovăţi; a explica (o purtare, o atitudine etc.).


Justificabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. justifiable)

1. care poate fi justificat, scuzat, explicat.

2. (anton.) nejustificabil.


Justificaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. justification, lat. iustificatio)

1. acțiunea de a (se) justifica și rezultatul ei; justificare.

2. ansamblu de argumente prezentate de cineva în apărarea sa; faptul de a se justifica, de a-și dovedi nevinovăția.

3. un motiv, o explicație sau o scuză despre care cineva crede oferă un sprijin convingător sau acceptabil pentru a explica un comportament, o credință sau un eveniment.

4. (tipografie) acțiunea de a justifica o linie, de a da unei linii lungimea potrivită prelungind sau scurtând spațiile libere.

5. (var.) justificațiune.


Justificativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. justificatif)

1. care serveşte pentru a justifica; justificator.


Abandonic, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. abandonnique)

1. I. (psihanaliză) se spune despre un subiect (în special un copil) care trăiește cu frica de a fi abandonat, fără existe neapărat motive obiective care justifice această frică.

2. II. (psihanaliză) persoană, de obicei un copil, care trăiește cu teama patologică de a fi abandonat.


Acţiona

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. actionner)

1. intr. a întreprinde o acţiune.

2. a se comporta într-o anumită împrejurare.

3. tr. a pune în mişcare un sistem, utilaje etc.

4. a ~ în justiţie = a da (pe cineva) în judecată.


Acuzaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accusation, lat. accusatio)

1. acțiune în justiție prin care cineva este acuzat; acuzare.

2. orice reproș, orice imputare făcută unei persoane pentru o culpă, un defect.

3. (var.) (înv.) acuzațiune.

4. (antonime) disculpare, dezvinovățire.


Adaptabilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adaptabilité)

1. capacitatea de adaptare la situații sau medii noi.

2. capacitatea unui sistem, a unei regiuni sau a unei comunități, de a-și ajusta mecanismele și structura pentru a ține cont de schimbările reale, potențiale sau presupuse de mediu.

3. capacitatea unei organizații sau a unui individ de a se adapta la noile tehnologii, noile condiții de piață și noile moduri de lucru.

4. (antonime) inadaptabilitate, neadaptabilitate.


Ajustabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ajustable)

1. care poate fi ajustat, adaptat; reglabil.

2. (antonim) inadaptabil.


Ajustaj

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. ajustage)

1. (tehn.) acțiunea de a ajusta; ajustare.

2. (spec.) mărime care măsoară exactitatea contactului feţelor a două piese care se întrepătrund.