Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. justifier, lat. iustificare)
1. tr. a demonstra justeţea unui lucru; a îndreptăţi, a motiva.
2. a dovedi folosirea legală a unor bani, materiale.
3. tr., refl. a (se) dezvinovăţi; a explica (o purtare, o atitudine etc.).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. justifiable)
1. care poate fi justificat, scuzat, explicat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. justification, lat. iustificatio)
1. acțiunea de a (se) justifica și rezultatul ei; justificare.
2. ansamblu de argumente prezentate de cineva în apărarea sa; faptul de a se justifica, de a-și dovedi nevinovăția.
3. un motiv, o explicație sau o scuză despre care cineva crede că oferă un sprijin convingător sau acceptabil pentru a explica un comportament, o credință sau un eveniment.
4. (tipografie) acțiunea de a justifica o linie, de a da unei linii lungimea potrivită prelungind sau scurtând spațiile libere.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. justificatif)
1. care serveşte pentru a justifica; justificator.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. justificateur)
1. care justifică pe cineva sau ceva; care servește la justificare; justificativ.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allégation, lat. allegatio)
1. invocare a unei păreri, idei etc., pentru a justifica ceva, a întări o afirmaţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. alibi)
1. probă prin care un inculpat dovedeşte justiţiei că în timpul săvârşirii infracţiunii se afla în altă parte.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl., gr. apeirophobia)
1. teamă excesivă, nejustificată, de infinit.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (it. apologizzare)
1. a lăuda excesiv; a face apologia (cuiva sau a ceva).
2. a justifica; a milita pentru apărarea cuiva sau a ceva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. autojustification)
1. justificare faţă de sine însuşi.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (engl. bacillophobia)
1. teamă patologică, nejustificată, de bacili sau de alte microorganisme patogene și de bolile provocate de acestea; microbofobie.