Dictionar

latinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. latinisme)

1. cuvânt, construcție împrumutate din latină și neintegrate încă.
2. curent în lingvistica și filologia română din sec. XIX, care, continuând ideile fruntașilor Școlii Ardelene, din dorința de a demonstra multilateral, împotriva teoriilor false și tendențioase, latinitatea poporului român și a limbii sale, a ajuns la unele exagerări pe linia latinizării forțate a limbii; curentul latinist.
 

latinist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. latiniste)

1. I. referitor la latinism.
2. caracteristic latinismului sau latiniștilor.
3. II. specialist în filologia latină și în antichitatea romană.
4. adept al latinismului.
 

latinitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. latinité, lat. latinitas)

1. caracter, origine latină.
2. cultura și civilizația latină; lumea latină.
 

latiniza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. latiniser)

1. tr. a introduce într-o limbă, pe cale savantă, cuvinte latine; a da cuvintelor de origine latină o formă apropiată de cea originară.
2. a da o formă latină unor cuvinte de altă origine.
3. tr., refl. a impune, adopta limba și cultura latină.
 

latinizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. latinisant)

1. care urmărește latinizarea limbii, care lucrează în acest scop.
2. (despre cuvinte, texte etc.) care a fost supus latinizării; latinizat.
 

latinizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (latiniza, cf. fr. latinisation)

1. acțiunea de a latiniza și rezultatul ei; (înv.) latinizație.
2. (lingvistică) utilizarea cuvintelor latine într-o limbă.
3. (lingvistică) transliterare în alfabetul latin.
 

centralită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. centralite)

1. derivat al ureei, gelatinizant și plastifiant pentru nitroceluloză și ca stabilizant pentru pulberi.
 

ciunism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (-ciune + -ism)

1. curent latinist extremist, inițiat de Aron Pumnul, care preconiza supunerea neologismelor romanice acelorași transformări suferite de cuvintele moștenite din latină; pumnism.
 

ciunist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (ciun/ism/ + -ist)

1. (adept) al ciunismului, curent latinist în lingvistica și filologia românească care preconiza supunerea neologismelor romanice acelorași transformări fonetice suferite de cuvintele moștenite din latină; pumnist.
 

contaminație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contamination, lat. contaminatio)

1. contaminare.
2. procedeu folosit de scriitorii latini constând în amestecarea subiectelor mai multor comedii grecești pentru a alcătui una latinească.
3. (lingv.) încrucișare între două limbi.
4. modificare a formei unui cuvânt sau a unei construcții gramaticale prin încrucișarea lor cu alte cuvinte ori construcții asemănătoare ca sens.
5. influență reciprocă între elemente folclorice.
 

didascalie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. didascalie; grec. διδασκαλία, didaskalía „educaţie; înștiințare; instrucțiune (de joc)”)

1. indicație de joc, într-o piesă de teatru, un scenariu.
2. instrucțiune dată actorilor de autorul unei opere dramatice antice grecești.
3. notă, indicație care se punea înaintea unei piese de teatru la latini.
4. (învechit) știință.
 

disproforon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. dysprophoronus, gr. dysprophoron)

1. (la autorii latini) aliterație a unor consoane greu de pronunțat.