cadrilatură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cadrila + -tură)

1. desen cu linii drepte, întretăiate.
2. țesătură cadrilată, cu desene în formă de carouri (diferite).

capelatură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. capelage)

1. loc de pe catarg unde se capelează parâmele.
2. ansamblul capetelor parâmelor capelate de catarg.

față; latură

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT latus
2. FR coté; face
3. EN side; flank
4. DE Seite; Fläche
5. RU бок; лицевaя сторонa
6. HU arc, elülső rész, szembeni szél, oldal

filatură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. filature)

1. unitate industrială în care fibrele textile sunt transformate în fire.

legislatură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. législature)

1. durata mandatului unui organ legislativ.

maculatură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Makulatur, fr. maculature)

1. hârtie veche, deșeuri de tipografie și de legătorie, pentru ambalaj sau ca materie primă pentru fabricarea cartonului.
2. hârtie prost tipărită, pătată, care se rebutează.
3. (fig.) literatură, scriere fără valoare.

abordaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abordage, it. abbordaggio)

1. acțiunea de a aborda și rezultatul ei; abordare.
2. manevră prin care o navă amarează alături de alta cu scopul de a o asalta; atacare a unei nave prin alăturare la bordul ei.
3. ciocnire accidentală între nave ori între o navă și un obstacol.

absolutiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. absolutiser)

1. a atribui unui fapt, unei idei o valoare absolută.
2. a considera, în mod greșit, o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de complexul căreia îi aparține.

abstract, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale.

acrescământ

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după fr. accroissement)

1. (jur.) drept prin efectul căruia partea unui moștenitor, a unui legatar crește, ca urmare a înlăturării de la succesiune a altor persoane.

acromat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n., III. s.m.f.  
Etimologie: (fr. achromat, germ. Achromat)

1. I. (despre sisteme optice) care nu prezintă aberație cromatică; acromatic.
2. II. sistem optic căruia i-a fost corectată sau înlăturată aberația cromatică.
3. III. persoană care nu poate distinge culorile.

acromatiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. achromatiser)

1. a corecta sau a înlătura aberația cromatică; a face acromatic.
2. a elimina culorile irizate văzute în imaginea unui obiect.