Dictionar

aplauda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. applaudere, după fr. applaudir)

1. intr. a bate din palme.
2. tr. (fig.) a-și exprima mulțumirea, entuziasmul, prin aplauze.
 

lăudăcios, -oasă

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (lăuda + -ăcios)

1. care are obiceiul de a se lăuda, căruia îi place să se laude cu orice prilej; lăudăros.
 

laudanum

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. laudanum)

1. narcotic lichid pe bază de opiu.
 

laudatio

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. laudatio)

1. discurs de laudă pentru cineva sau ceva; elogiere.
 

laudativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. laudatif)

1. care laudă; elogios, favorabil.
 

antiparastază

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antiparastase)

1. figură retorică prin care se urmărește să se demonstreze că faptul incriminat este lăudabil.
 

apologet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Apologet)

1. cel care laudă cu un zel excesiv o persoană, o idee etc.; apologist.
2. autor de apologii (2).
 

apologetism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (apologet + -ism)

1. laudă exagerată, apărare servilă și interesată; apologie.
 

apologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apologie, lat., gr. apologia)

1. laudă exagerată, apărare servilă și interesată; apologetism.
2. scriere, cuvântare prin care se ia apărarea cuiva sau a ceva.
 

apologiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (it. apologizzare)

1. a lăuda excesiv; a face apologia (cuiva sau a ceva).
2. a justifica; a milita pentru apărarea cuiva sau a ceva.
 

blamabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. blâmable)

1. care merită să fie blamat; demn de blamat.
2. (antonime) lăudabil, pardonabil.