Dictionar

lectura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lectură)

1. a citi.
2. a citi un manuscris în vederea pregătirii pentru tipar.
 

lectură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. lecture)

1. faptul de a citi; citit, citire.
2. text, bucată de citit.
3. culegerea informațiilor înregistrate în memoria unui calculator electronic.
 

colectură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Kollecktur)

1. oficiu de procurare a cărților necesare bibliotecilor.
 

fotolectură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. photolecture)

1. (inform.) sistem de citire a informațiilor conținute în cartele sau benzi perforate etc.
 

relectură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. relecture)

1. recitire, a doua lectură.
 

abac

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. instrument de calculat din bile care se pot deplasa pe vergele orizontale paralele.
2. tabel sau diagramă care permite rezolvarea rapidă a unor calcule.
3. (matematică) diagramă sau grafic care oferă, prin lectură simplă, rezolvarea aproximativă a unei probleme numerice; nomogramă.
 

anagnost

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anagnoste)

1. (la romani) sclav însărcinat să facă lectură în timpul mesei sau al băii, să copieze manuscrise etc.
 

bibliofag, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.  
Etimologie: (fr. bibliophage)

1. (insectă) care distruge cărțile și actele; care mănâncă cărți.
2. (figurat) care „devorează” o carte prin lectură avidă și rapidă.
 

custode

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. custode, lat. custos, -odis)

1. cel care are în grijă paza unor bunuri.
2. lucrător într-o bibliotecă având misiunea de a supraveghea eliberarea și restituirea cărților în sala de lectură.
3. cuvânt, silabă însemnată pe ultima pagină a fiecărei coli sau pe fiecare pagină, în partea dreaptă sub ultimul rând, și repetat la începutul paginii următoare pentru a arăta ordinea colilor și a paginilor manuscriselor.
 

enjambement

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. enjambement)

1. (versificare) procedeu de versificație care poartă sensul pe două versuri, fără a marca aceasta prin vreo pauză, și face ca lectura versului doi să fie necesară pentru înțelegerea primului; ingambament.
 

imprima

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. imprimer, lat. imprimere)

1. a lăsa urme prin apăsare; a întipări.
2. a tipări.
3. a întipări desene pe o pânză.
4. a înregistra o bucată muzicală, o lectură etc. pe discuri sau pe bandă de magnetofon.
5. a determina, a impune (un anumit ritm); (fig.) a transmite, a comunica.