Rezultate secundare (Legi,):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lege + -ic, cf. rus. закономерный)
1. cu caracter obligatoriu, de lege.
2. care este în conformitate cu legea.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. legifer)
1. care face legi; care adoptă legi; legislator.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. légiférer, it. legiferare)
1. a elabora şi a adopta legi.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (legifera)
1. acțiunea de a legifera și rezultatul ei; legiferat.
2. elaborare a unei legi; adoptare a legilor.
3. reglementare prin legi; consfințire prin lege.
5. (fig.) impunere a unor legi stricte.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (legifera)
1. elaborare a unei legi; legiferare.
2. adoptare a legilor; legiferare.
3. reglementare prin legi; legiferare.
4. consfințire prin lege; legiferare.
5. (figurat) impunere a unor legi stricte; legiferare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (legifera)
1. care este hotărât prin lege.
2. care este stabilit prin lege.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abomination, lat. abominatio)
1. groază, dezgust pe care cineva îl simte pentru o persoană sau un lucru; oroare.
2. acțiune, conduită sau aspect abominabil; mârşăvie, nelegiuire, ticăloşie.
3. (rar) cultul idolilor, păgânism.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abrogation, lat. abrogatio)
1. (jur.) anulare, suprimare (a unei legi, a unui regulament etc.); abrogare.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. absentéisme, engl. absenteeism)
1. absenţă frecventă şi nemotivată dintr-un loc de muncă.
2. mod de exploatare a pământului printr-un intermediar.
3. neparticiparea la alegeri sau la şedinţe politice.
4. ~ parlamentar = practică folosită de deputaţii opoziţiei constând în neparticiparea la sesiunile parlamentului, pentru întârzierea sau blocarea adoptării unor legi.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. absurde, lat. absurdus)
1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simţ.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admiţând un raţionament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om şi mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abus, lat. abusus)
1. întrebuinţare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalităţii; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracţiune constând din înşelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracţiune manifestată prin depăşirea atribuţiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)
1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.
3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.
4. formă de retribuţie a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.
6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.