Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antinomisme, germ. Antinomismus)
1. tendinţă de negare a legilor sau legalităţii.
2. (teol.) doctrină care propovăduieşte, în numele supremaţiei graţiei, indiferenţa faţă de legi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antiréalisme)
1. negare a realităţii obiective, a existenţei şi a legilor sale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autonomie, lat. autonomia)
1. (fil.) faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria voinţă.
2. drept de a se guverna sau administra prin organe proprii, în anumite domenii, în cadrul unui stat condus de o putere centrală.
4. distanţă maximă pe care o poate parcurge o navă sau timpul maxim de zbor al unui avion (elicopter) fără refacerea plinurilor de combustibil.
5. calitate a unui cuvânt de a avea un sens lexical deplin.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bureaucratisme, rus. biurokratizm)
1. interpretare şi aplicare formalistă, cu complicaţii inutile, a legilor, a dispoziţiilor, în rezolvarea problemelor administrative, organizatorice etc.; birocraţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. chimisme)
1. totalitatea fenomenelor naturale (organice) care se produc în virtutea legilor de care se ocupă chimia.
2. ~ gastric = probă de laborator prin care se studiază sucurile gastrice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cosmonomie)
1. totalitatea legilor care guvernează universul.