Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. légion, lat. legio)
1. unitate de bază a armatei romane cu un efectiv între 4200 și 6000 de oameni, în cohorte, manipule și centurii.
2. nume ale unor formații militare neregulate din diferite epoci.
3. ~a de onoare = unul dintre cele mai înalte ordine, în Franța, care se acordă pentru merite militare și civile; ~a străină = (în Franța și Spania) corp de armată din mercenari, cu garnizoana în colonii, destinat asigurării autorității statului și administrației colonialiste.
4. (fig.) mulțime organizată; ceată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cohorte, lat. cohors)
1. unitate tactică din infanteria romană, a zecea parte dintr-o legiune.
2. unitate de organizări sportive de tineri.
4. (biol.) grupare de indivizi în cadrul unei populaţii, o manifestare fiziologică sau comportamentală simultană.
5. totalitatea de indivizi care au trăit acelaşi eveniment demografic în cursul aceleiaşi perioade de timp.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. hastati)
1. pl. soldaţi veterani înarmaţi cu lance, prima linie de luptă dintr-o legiune romană.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. légat, lat. legatus)
1. (la romani) împuternicit al senatului sau al împăratului într-o provincie.
3. cardinal reprezentant al papei, care îndeplineşte funcţii asemănătoare celor încredinţate ambasadorilor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. legionarius, fr. légionnaire)
1. adj. referitor la legionari (III).
2. s. m. soldat într-o legiune romană.
3. militar din legiunea străină.
4. s. m. f. (în România interbelică) membru al organizaţiei fasciste „Garda de Fier”.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. triarii)
1. pl. nume dat soldaţilor veterani, care formau a treia linie de luptă, după hastaţi şi principi (2), dintr-o legiune romană, constituind rezerva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. vexillation, lat. vexillatio)
1. unitate de cavalerie în legiunea romană care lupta sub acelaşi steag.