Dictionar

Baroc, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. baroque, it. barocco)

1. stil ~ (şi s. n.) = stil în arhitectură, pictură, literatură, muzică, predominant între sfârşitul Renaşterii şi mijlocul sec. XVIII, care cultivă libertatea şi monumentalitatea formelor, ornamentaţia excesivă, inventivitatea şi fantezia exprimării.

2. stil de la sfârşitul perioadelor clasice, în care forma se dezvoltă în dauna conţinutului.

3. (fig.) exagerat; bizar, extravagant.


Democraţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. démocratie, gr. demokratia)

1. formă de organizare politică a societăţii care proclamă principiul deţinerii puterii de către popor.

2. ~ sclavagistă = tip de democraţie în care puterea era exercitată de stăpânii de sclavi; ~ burgheză = formă specifică orânduirii capitaliste, prin care se încearcă se asigure libertatea şi egalitatea generală a cetăţenilor în faţa legilor; ~ populară = formă de democraţie apărută într-o serie de ţări din Europa şi Asia, după cel de-al doilea război mondial, în care puterea aparţine clasei muncitoare în alianţă cu ţărănimea şi alte categorii de oameni ai muncii; ~ internă de partid = principiu organizatoric al partidului marxist-leninist potrivit căruia toţi membrii săi ar avea dreptul de a participa efectiv la rezolvarea problemelor legate de politica partidului şi de viaţa internă de partid; ~ economică = democraţie care presupune participarea sistematică directă sau prin reprezentanţi (inclusiv manageri), liber şi expres aleşi ai poporului, la conducerea şi realizarea procesului de producţie, repartiţie şi schimb la toate nivelurile economiei.


Emancipa

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. émanciper, lat. emancipare)

1. tr. a da unui minor dreptul de a-și administra și de a dispune de averea sa.

2. (ant.) a elibera un fiu din puterea părintelui sau un sclav de stăpânul său.

3. (fig.) a da libertatea, a elibera de sub o dominație, de sub puterea cuiva.

4. refl. a-și câștiga, a-și dobândi libertatea, independența.

5. a-și lua libertatea de a face anumite lucruri nepotrivite cu vârsta sa, a avea purtări libertine.


Existenţialist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. existentialiste)

1. I. care aparține existențialismului, privitor la existențialism (curent filosofic care evidențiază libertatea omului și vocația sa de a-și decide singur propria existență).

2. care admite și apără existențialismul.

3. II. adept al existențialismului.


Fiziocratism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. physiocratisme)

1. doctrină economică și politică din secolul al XVIII-lea, apărută în Franța, care recunoaște agricultura ca bază a economiei și care pledează pentru libertatea comerțului și a industriei; fiziocraţie.


Free-jazz

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. free-jazz)

1. stil de jaz, caracterizat prin libertatea totală de improvizaţie.