lichida

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. liquider)

1. a pune capăt, a termina, a încheia (o acțiune).
2. a îndeplini formalitățile pentru încetarea definitivă a unei situații juridice sau financiare.
3. (refl.) a-și plăti datoriile.
4. (arg.) a omorî, a asasina.

lichidă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (din fr. liquide, lat. liquidus)

1. (lingv.) nume dat consoanelor laterale și celor vibrante; consoană lichidă.

lichidabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. liquidable)

1. care poate fi lichidat sau trebuie lichidat.
2. (fam.) care poate fi terminat rapid.

lichidambar

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. liquidambar)

1. (bot.) arbore exotic care secretă o rășină balsamică, utilizată în medicină și parfumerie, folosită ca stimulent al căilor respiratorii.

lichidare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. lichida)

1. acțiunea de a lichida; lichidat, (înv.) lichidație.
2. înlăturare, desființare, nimicire.
3. terminare, încheiere a unei acțiuni, a unui fapt etc.
4. îndeplinire a formelor și a lucrărilor pentru încetarea definitivă a activității unei întreprinderi, unei bănci etc.
5. vânzare la prețuri mici, la reducere, pentru a scăpa rapid de marfă, de stoc.
6. (fig.) acțiunea de a pune capăt unui lucru, vieții cuiva.
7. (loc. adj. și adv.) în ~ = (care este) în curs de desființare.
8. (var.) (înv.) licuidare.

lichidat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (vb. lichida)

1. acțiunea de a lichida; lichidare.

lichidat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (vb. lichida)

1. care a fost terminat.
2. care nu mai este în actualitate.
3. (var.) (înv.) licidat, (înv.) licuidat.

lichidație

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. liquidation)

1. acțiunea de a lichida; lichidare.
2. (var. înv.) lichidațiune, licidațiune, licuidație, licuidațiune, licvidație.

antecreuzet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. avant-creuset)

1. cuvă cilindrică pentru acumularea de fontă lichidă, la partea din față a creuzetului cubiloului.

bitum

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bitume, lat. bitumen)

1. rocă lichidă în scoarța pământului din hidrocarburile de țiței, folosită la bitumaj și la fabricarea unor lacuri, izolanți etc.
2. (arte) culoare brună strălucitoare, obținută prin amestecarea bitumului (1) cu ulei de in și cu ceară.

blastemă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. blastème)

1. mugur din care se va regenera un organ.
2. talul unui lichen.
3. materie vie, (semi)lichidă, din care s-au dezvoltat celulele sau organele.

cataliză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. catalyse)

1. (chimie) accelerare sau întârziere a unei reacții chimice sub influența unor catalizatori.
2. (chimie) ~ negativă = ~ în care catalizatorul are un efect inhibitor asupra reacției; anticataliză.
3. (chimie) ~ pozitivă = ~ în care catalizatorul are un efect de accelerare asupra reacției.
4. (chimie) ~ omogenă = ~ în care catalizatorul și reactivii formează o singură fază (adesea lichidă).
5. (chimie) ~ eterogenă = ~ în care catalizatorul și reactanții formează mai multe faze (în general un catalizator solid pentru reactanți în fază gazoasă sau lichidă).
6. (chimie) ~ enzimatică = ~ în care catalizatorul este o enzimă, adică o proteină.

chinoleină/chinolină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. quinoléine, engl. quinoline)

1. substanță organică lichidă, cu proprietăți bazice, care se obține prin distilarea uleiurilor de oase.

ciocolatieră

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. chocolatière)

1. vas în care se prepară (sau se servește) ciocolată lichidă.
2. fabricantă sau vânzătoare de ciocolată.