Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (din limb)
2. a descărca pe alte vase o parte din încărcătura unei nave, pentru a-i permite să navigheze în ape de mică adâncime.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (din limb)
1. a descărca o navă parţial sau total, în limburi, pentru a-i înlesni trecerea printr-un loc puţin adânc, reîncărcând-o după aceea.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. limba)
1. arbore african mare, cu lemn gălbui-albicios, cu reflexe mătăsoase, uşor, cu densitate redusă.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
2. FR lange-de-boeuf; foie-de-boeuf; glu de chêne
3. EN beefsteak fungus; liver fungus; oak-tongue
5. RU печеночный rриб
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. langage)
1. proces de comunicare a ideilor și sentimentelor prin mijlocirea limbii.
2. (inform.) sistem de caractere și simboluri folosit în programare.
3. ~ formalizat = limbaj artificial, dintr-un sistem de semne convenționale.
4. limbă.
5. fel caracteristic de exprimare.
6. (fig.) orice mijloc de exprimare a ideilor, a sentimentelor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. limbate, lat. limbatus)
1. (despre frunze) prevăzut cu limb.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. aberrance)
1. caracteristică a unei mărimi care se îndepărtează cu mult de la valoarea nominală; aberaţie.
2. (în limbajul uzual) aberaţie, anomalie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accent, lat. accentus)
1. intonaţie specială a unei silabe dintr-un cuvânt prin mărirea intensităţii vocii.
2. semn grafic care indică această intonaţie.
3. (muz.) emisiune mai intensă a unui sunet, a unui acord.
4. mod specific de a vorbi o limbă, un dialect.
5. inflexiune afectivă a vocii.
7. a pune ~ul (pe) = a sublinia, a scoate în relief.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. acoulalia)
1. limbaj în care predomină jargonofazia şi nonsensurile.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adstrat)
1. totalitatea elementelor dintr-o limbă străină care se adaugă unui idiom după constituirea lui, ca rezultat al interferenţei lingvistice.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverbal)
1. pe lângă, care determină un verb.
2. care este legat de verb, care depinde de verb (*acuzativul sau ergativul (în funcție de limbă) este cazul determinant adverbal imediat).
3. care se referă la relația verbului cu alți termeni ai propoziției.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. aphasique)
1. I. de afazie, privitor la afazie.
2. care suferă de afazie (pierderea capacității de a vorbi sau de a înțelege limbajul).
3. II. persoană care suferă de afazie.