Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Afrikanistik)
1. știință care se ocupă de studiul culturilor, literaturilor și limbilor africane; africanologie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Amerika-nistik)
1. studiu al limbilor, culturilor şi civilizaţiilor continentului american.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arabisme)
1. cuvânt, expresie proprii limbilor arabe.
2. particularitate a civilizaţiei arabe.
3. doctrină politică ce tinde către unirea tuturor popoarelor arabe.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. araméen, sem. aramaik)
1. (despre idiomuri) din familia limbilor semitice, în care sunt scrise cărţi de cult ale evreilor; aramean.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. harmonie, lat. harmonia)
1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.
2. parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relaţiile dintre ele, legile înlănţuirii lor.
3. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanţă, acord, consens.
4. ~ imitativă = efect stilistic obţinut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.
5. înţelegere deplină între persoane, colectivităţi etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (babilon/ic/ + -ie)
1. încurcare, amestecare a limbilor; vorbire, scriere confuză.
2. dezordine, situaţie confuză, haotică.