linie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. linea, germ. Linie, fr. ligne)

1. figură continuă cu o singură dimensiune, descrisă de un punct prin deplasare sau obținută prin intersecția a două suprafețe.
2. trăsătură imaginară care arată o direcție dată, o limită etc.
3. descendență, filiație.
4. sistem de fortificații.
5. șirul luptătorilor într-o bătălie; direcția generală a pozițiilor trupelor.
6. cele două șine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalațiilor unei căi ferate.
7. legătură aeriană sau maritimă între două puncte.
8. legătură de telecomunicații între două puncte.
9. (pl.) trăsăturile caracteristice ale unui obiect, ale feței cuiva; contur, profil.
10. ținută.
11. (fig.) orientare; direcție.
12. (poligr.) rând într-o pagină.
13. placă subțire de metal cu care se imprimă liniile sau se distanțează rândurile.
14. riglă.
15. (mar.) ecuator.
16. gamă de produse (cosmetice).

colonlinie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după germ. Kolumnenlinie)

1. linie care marchează începutul textului de colontitlu.

hidroizolinie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (hidro- + izolinie)

1. curbă care unește punctele cu același nivel al apei din diferite lucrări miniere, în diverse perioade de timp.

hiperfoliculinie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. hyperfolliculinie)

1. (med.) secreție excesivă de foliculină în organism; hiperfoliculinism.
2. (antonime) hipofoliculinism, hipofoliculinie.

hipofoliculinie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. hypofolliculinie)

1. (med.) secreție insuficientă de foliculină a ovarului; hipofoliculinism.
2. (antonime) hiperfoliculinie, hiperfoliculinism.

interlinie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. interligne)

1. (poligr. tradițională) linie de plumb mai puțin înaltă decât literele, la răritul rândurilor de text; durșus.
2. linie la suprafața tegumentelor, traiectul unei articulații.

izolinie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Isolinie)

1. linie ce unește punctele în care o mărime are aceeași valoare.

abate (2)

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
9. (refl.) a cădea.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

aerian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérien)

1. aflat în aer sau care conține aer.
2. produs în aer.
3. referitor la aviație.
4. linie ~ă = traseu aeronautic; alarmă ~ă = alarmă prin care se anunță un atac aerian.
5. (fig.) diafan, transparent; vaporos.
6. (fam.) distrat, visător.

agonă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. agone)

1. (fizică) linie care unește punctele de pe glob cu declinație magnetică zero; curbă agonică.

agonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agonique, germ. agonisch)

1. referitor la agonie; care este în agonie.
2. (fiz.) curbă ~ă = linie de declinație magnetică zero; agonă.

alinia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. aligner)

1. tr., refl. a (se) așeza în linie dreaptă.
2. tr. a îndrepta traseul unei străzi.
3. refl. (despre țări) a se asocia într-o grupare pe baza unui tratat.