Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. littéraire, lat. litterarius)
1. referitor la literatură, care corespunde normelor literaturii.
2. limbă ~ă = aspectul cel mai îngrijit al limbii naţionale, care se conformează tuturor normelor gramaticale fixate, folosit în scris şi în vorbirea oamenilor instruiţi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. littérarité)
1. calitate a unui text literar; caracter specific al unui fapt literar.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (germ. literarisieren)
1. a crea cu intenţii literare, a cultiva în sens literar.
2. a da o formă literară (unui cuvânt, unei expresii, unui text).
3. var. literaturiza vb.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. abréviateur, lat. abbreviator)
1. cel care abreviază scrierile unui autor.
2. autor al versiunii scurte a unei lucrări literare.
3. funcționar al cancelariei papale însărcinat cu redactarea minutelor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. adapta, lat. adaptatio)
1. acţiunea de a (se) adapta; adaptaţie.
2. deprindere cu noi condiții (de viață, de muncă etc.); acomodare.
3. modificare a unei opere pentru a trece dintr-un gen în altul; transpunere în formă scenică, radiofonică sau cinematografică a unei opere literare.
4. (bot.) modificările morfologice şi fiziologice ale plantei pentru a face faţă condiţiilor de mediu schimbat.
5. ~ la utilizator = adaptarea echipamentelor produse în serie la cerințele specifice ale unui utilizator; particularizare, personalizare.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adaptation)
1. acțiunea de a (se) adapta și rezultatul ei; adaptare.
2. acțiunea de transpunere a unei opere dintr-un gen literar sau artistic în altul.
3. adaptarea versurilor la muzică sau a muzicii la versuri.
4. proces prin care o ființă sau un organ se adaptează în mod natural la noile condiții de existență.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. affabulation, lat. affabulatio)
1. ansamblul faptelor, episoadelor care constituie acţiunea unei opere literare; fabulaţie (3).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allégorie, lat., gr. allegoria)
1. procedeu artistic, bazat pe metaforă, constând în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete.
2. operă plastică sau literară care foloseşte acest procedeu.
3. (muz.) compoziţie care dă impresia că urmăreşte desfăşurarea unei povestiri imaginare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. aliterarisch)
1. care nu este asociat cu literatura; neliterar.