Rezultate principale (Litigiu.):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. litige, lat. litigium)
1. conflict, diferend care poate constitui obiectul unui proces, al unui arbitraj etc.
Rezultate secundare (Litigiu.):
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. agreement)
1. înțelegere între entități pentru a urma un anumit curs de conduită; acord încheiat pentru soluționarea unui litigiu; acord oficial.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arbitre, lat. arbiter)
1. persoană, instituţie care are sarcina de a soluţiona un diferend, un litigiu.
2. cel care arbitrează o aplicaţie tactică, o competiţie sportivă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. compétence, lat. competentia)
1. capacitate a cuiva de a se pronunţa asupra unei probleme, de a face ceva.
2. aptitudine, calitate a unei autorităţi, a unui funcţionar de a exercita anumite atribuţii.
3. a fi de ~a cuiva = a intra în atribuţiile cuiva; a-şi declina ~a = a se declara fără autoritate, fără pregătirea necesară sau legală pentru a soluţiona un litigiu.
4. ştiinţa lingvistică implicită, interiorizată de subiecţii vorbitori ai unei limbi.
5. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci.
6. (biol.) capacitate a celulelor de a reacţiona la semnale de dezvoltare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. compromis)
1. înţelegere, acord bazat pe renunţări şi concesii reciproce.
2. înţelegere potrivit căreia părţile în litigiu se supun judecăţii unor arbitri.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. compromissoire)
1. în legătură cu un compromis.
2. care prevede recurgerea la arbitraj în cazul unui litigiu între părți.
3. clauză ~ie = clauză a unui contract prin care se stipulează că dificultățile care ar putea surveni din executarea lui urmează să fie rezolvate de arbitri.
4. judecată ~ie = judecată pronunțată de arbitri.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. concilier, lat. conciliare)
1. a soluţiona un diferend pe cale amicală; a pune de acord.
2. (jur.) a încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părţilor.