Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. location, lat. locatio)
1. închiriere.
2. chirie plătită pentru un lucru luat în folosință.
3. taxă de ~ = sancțiune bănească în caz de depășire a termenului de încărcare sau descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor.
4. determinare a poziției unei nave în larg.
5. (inform.) ~ de memorie = zonă a memoriei unui calculator electronic al cărei conținut poate fi folosit în timpul rulării unui program.
6. (jur.) contract prin care una dintre părți se obligă să procure celeilalte, în schimbul unei anumite sume, folosința unui lucru pentru un timp determinat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allocation, lat. allocatio)
1. alocare; sumă prevăzută şi destinată realizării unui anumit scop.
2. indemnizaţie alocată de stat cuiva.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (bi- + locaţie)
1. (religie) prezența unei persoane în același timp în mai multe locuri; ubicuitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (bio- + locaţie)
1. procedeu biofizic de detecţie şi localizare prin captarea selectivă a emisiunilor energetice generate în cursul procesului de descompunere în timp a materialelor arheologice.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. collocation, I. engl. colocation)
1. I. plasarea mai multor entități într-o singură locație
2. (log.) poziţie, clasament al unui obiect în raport cu altele.
3. operațiune judiciară constând în stabilirea rangului și importanței drepturilor unui creditor, în concurență cu alții, în repartizarea bunurilor poprite de la un debitor comun; colocare, colocat.
4. (jur.) termenul pe care îl are un creditor pentru plătirea creanțelor.
5. (jur.) sumă de bani pe care o are de primit un creditor.
6. (lingv.) succesiune de cuvinte care apar adesea împreună; grup de cuvinte; sintagmă.
7. (mat.) metodă de calcul utilizată pentru a rezolva ecuații diferențiale și integrale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dislocation)
1. dislocare.
2. defect de structură al unui cristal constând în perturbarea distribuţiei atomilor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. écholocation)
1. reperaj al obstacolelor cu ajutorul ultrasunetelor, prin analizarea ecoului pe care acestea îl trimit înapoi.
2. (biol.) mod de orientare a unor organisme cu ajutorul ultrasunetelor reflectate de anumite obstacole (folosind principiul sonarului).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bourse)
1. alocaţie bănească sau întreţinere gratuită acordată de stat, de o instituţie etc. elevilor, studenţilor merituoşi în timpul şcolarizării.
2. formaţie anatomică în formă de sac, plină cu un lichid vâscos.
3. ~ seroasă = pungă conţinând sinovie, în apropierea articulaţiilor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. collocation, I. engl. colocation)
1. I. plasarea mai multor entități într-o singură locație
2. (log.) poziţie, clasament al unui obiect în raport cu altele.
3. operațiune judiciară constând în stabilirea rangului și importanței drepturilor unui creditor, în concurență cu alții, în repartizarea bunurilor poprite de la un debitor comun; colocare, colocat.
4. (jur.) termenul pe care îl are un creditor pentru plătirea creanțelor.
5. (jur.) sumă de bani pe care o are de primit un creditor.
6. (lingv.) succesiune de cuvinte care apar adesea împreună; grup de cuvinte; sintagmă.
7. (mat.) metodă de calcul utilizată pentru a rezolva ecuații diferențiale și integrale.
Parte de vorbire: s.n. (desuet)
Origine: (germ. Echolot)
1. sondă electronică cu ecou acustic, folosită pentru ecolocație; ecosondă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. glaciotectonique)
1. (geol.) disciplină geologică care studiază fenomenele legate de deformațiile terenurilor sub acțiunea ghețarilor; glaciodislocaţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. hydrolocator)
1. aparat folosit în hidrolocaţie; sonar.
Parte de vorbire: s.m.f., s.n.
Origine: (lat locator, fr locateur; engl. locator)
1. s.m.f. persoană care dă în locație, cu chirie, un lucru; (înv.) arendaș.
2. s.n. ~ radio = radiolocator.