Dictionar

locuibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (locui + -bil)

1. în care se poate locui, bun de locuit; (înv.) locuincios.
2. (antonim) nelocuibil.
 

locuibilitate

Parte de vorbire:  s.f. (pl. -tăți)  
Etimologie: (locuibil + -itate)

1. însușire a unui spațiu de a fi locuit.
2. (antonim) nelocuibilitate.
 

locuincios, -oasă

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (locuință + -os)

1. în care se poate locui, bun de locuit; locuibil.
2. (antonim) nelocuibil.
 

locuire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (locui)

1. faptul de a locui undeva.
2. stabilire cu locuința într-un anumit loc.
 

locuit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (locui)

1. (despre case, regiuni, ținuturi etc.) în care locuiește cineva, unde sunt oameni; populat.
2. (antonim) nelocuit.
 

locuitoresc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (locuitor + -esc)

1. care aparține sau care este specific locuitorilor.
2. care provine de la locuitori; referitor la locuitori.
 

ablacta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (germ. ablaktieren, lat. ablactare)

1. intr. a înceta secreția de lapte matern.
2. tr. a înlocui treptat laptele matern cu alte alimente necesare sugarului; a înțărca.
3. (refl.; despre sugari) a refuza laptele matern.
 

aborigen, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. aborigène, lat. aborigines)

1. I. referitor la locul unde se află cineva, originar din acest loc; băștinaș, autohton, indigen.
2. II. locuitor originar din țara în care locuiește.
3. (antonime) alogen, străin.
 

acidoliză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acidolyse)

1. operație prin care un acid înlocuiește un alt acid dintr-un ester.
 

adverbial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adverbial, lat. adverbialis)

1. (despre cuvinte, construcții gramaticale) cu valoare de adverb.
2. (gramatică) locuțiune ~ă = grup de cuvinte, fixat prin utilizare, care poate fi înlocuit cu un adverb într-o propoziție pentru a forma o nouă propoziție (corectă din punct de vedere gramatical); (abreviere) loc. adv.
 

afgan, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. afghan)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Afganistan.
2. (s. f.) limbă indo-europeană vorbită de afgani.
3. s. m. câine de companie decorativ, de origine afgană.
 

african, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. africain, lat. africanus, it. africano)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Africa.
2. adj. care aparțin Africii.
3. artă ~ă (sau artă neagră) = artă care se manifestă mai ales în sculptura antropomorfă și animalieră, în țesături, orfevrărie.