Dictionar

Locuibil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (locui + -bil)

1. în care se poate locui, bun de locuit; (înv.) locuincios.

2. (antonim) nelocuibil.


Locuibilitate

Parte de vorbire: s.f. (pl. -tăți)
Origine: (locuibil + -itate)

1. însușire a unui spațiu de a fi locuit.

2. (antonim) nelocuibilitate.


Locuincios, -oasă

Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (locuință + -os)

1. în care se poate locui, bun de locuit; locuibil.

2. (antonim) nelocuibil.


Locuire

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (locui)

1. faptul de a locui undeva.

2. stabilire cu locuința într-un anumit loc.


Locuit, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (locui)

1. (despre case, regiuni, ținuturi etc.) în care locuiește cineva, unde sunt oameni; populat.

2. (antonim) nelocuit.


Locuitoresc, -ească

Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (locuitor + -esc)

1. care aparține sau care este specific locuitorilor.

2. care provine de la locuitori; referitor la locuitori.


Ablacta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (germ. ablaktieren, lat. ablactare)

1. intr. a înceta secreția de lapte matern.

2. tr. a înlocui treptat laptele matern cu alte alimente necesare sugarului; a înțărca.

3. (refl.; despre sugari) a refuza laptele matern.


Aborigen, -ă

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. aborigène, lat. aborigines)

1. I. referitor la locul unde se află cineva, originar din acest loc; băştinaş, autohton, indigen.

2. II. locuitor originar din țara în care locuiește.

3. (antonime) alogen, străin.


Acidoliză

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acidolyse)

1. operaţie prin care un acid înlocuieşte un alt acid dintr-un ester.


Adverbial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverbial, lat. adverbialis)

1. (despre cuvinte, construcţii gramaticale) cu valoare de adverb.

2. (gramatică) locuțiune = grup de cuvinte, fixat prin utilizare, care poate fi înlocuit cu un adverb într-o propoziție pentru a forma o nouă propoziție (corectă din punct de vedere gramatical); (abreviere) loc. adv.


Afgan, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. afghan)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Afganistan.

2. (s. f.) limbă indo-europeană vorbită de afgani.

3. s. m. câine de companie decorativ, de origine afgană.


African, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. africain, lat. africanus, it. africano)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Africa.

2. adj. care aparţin Africii.

3. artă (sau artă neagră) = artă care se manifestă mai ales în sculptura antropomorfă şi animalieră, în ţesături, orfevrărie.