Dictionar

Rezultate secundare (Locuitori.):

Locuitorime

Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (locuitor + -ime)

1. totalitate a locuitorilor; populație.


Africanitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. africanité)

1. caracter specific culturii africane.

2. caracter african al unei culturi, limbi etc.

3. grup de valori comune locuitorilor din Africa.

4. lumea, civilizaţia africană.


Auxilium

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. auxilium)

1. trupă aliată încadrată în armata romană în afara legiunilor şi recrutată dintre locuitorii neromani ai provinciilor.


Beoţian, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. béotien)

1. I. care aparținea Beoției sau beoțienilor; care se referă la Beoția sau la beoțieni; originar din Beoția.

2. I. (înv.) greoi la minte.

3. (persoană) din Beoția.

4. (om) ignorant, lipsit total de preocupări intelectuale (cu aluzie la reputația locuitorilor Beoției antice).


Cartier

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. quartier)

1. parte a unui oraş, deosebită de celelalte printr-un caracter specific, propriu; locuitorii respectivi.

2. comandament al unei mari unităţi militare.

3. marele ~ general = organul suprem de conducere a armatei în timp de război.

4. loc unde este cantonată o armată; tabără.

5. porţiune a unei nave în fiecare bord înapoia traversului, deasupra liniei de plutire.

6. porţiune a unei vergi, între bază şi capătul ei.

7. (herald.) fiecare din compartimentele unui scut.


Cens

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. census, fr. cens)

1. (în Roma antică) recensământ al verii şi al cetăţenilor din cinci în cinci ani în vederea stabilirii impozitelor, a recrutării tinerilor etc.

2. (în feudalism) prestaţie anuală în natură sau în bani datorată seniorului, de către posesorul pământului.

3. grupare a unor cetăţeni sau a tuturor locuitorilor unei ţări după diverse criterii.

4. (în capitalism) cuantum minim de impozit care, în anumite sisteme electorale, dreptul unui cetăţean aleagă sau fie ales.


Gascon, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. gascon)

1. I. referitor la Gasconia, locuitorii ei, limba lor.

2. (locuitor) din Gasconia.

3. (cel) care este plăcut și priceput, dar fanfaron și lăudăros precum sunt, după reputație, oamenii din Gasconia.

4. (s.n.) dialect vorbit de gasconi.