Dictionar

Rezultate principale (Locul,):

Locul

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. locule, lat. loculus)

1. cavitate săpată în pereţii mormintelor din epoca romană, în care se depunea trupul mortului.

2. (bot.) cavitate mică a unui organ (ovar, antenă); lojă (4).


Locul

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT loculus

2. FR locule; loge; logette

3. EN loculus; cavity

4. DE Fach; Plätzchen; Kammer

5. RU rнездо

6. HU üreg, rekesz, kamrácska


Rezultate secundare (Locul,):

Flocul

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. flocule, lat. flocculus)

1. fiecare dintre regiunile discului solar care apar pe fotografii sub formă de nori strălucitori.


Locul clasic

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT locus classicus

2. FR lieu classique; endroit classique

3. EN type-locality

4. DE Originalfundort; klassicher Fundort

5. RU клaссичиское местонaхождение

6. HU klasszikus hely, eredeti lelőhely


Locul inserţiei

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT locus insertions

2. FR emplacement

3. EN place of attachement

4. DE Ansatzstelle

5. RU место прикрепления

6. HU illeszkedés helye


Locular, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. loculaire)

1. împărţit în mai mulţi loculi (2); închis în alveole.


Loculat

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT loculatus; loculosus

2. FR loculé; loculaire

3. EN loculate; locular

4. DE gefächert

5. RU rнездчaтый

6. HU rekeszes, üreges


Aborigen, -ă

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. aborigène, lat. aborigines)

1. I. referitor la locul unde se află cineva, originar din acest loc; băştinaş, autohton, indigen.

2. II. locuitor originar din țara în care locuiește.

3. (antonime) alogen, străin.


Ad-interim

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. ad interim, între timp)

1. inv. care ţine locul titularului; interimar.


Adresă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adresse)

1. indicaţie pe scrisori, colete etc. care conţine numele şi domiciliul destinatarului.

2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.

3. comunicare oficială făcută în scris de o instituţie.

4. dexteritate, îndemânare.

5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei maşini electronice unde se înregistrează o informaţie.


Aducţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adduction, lat. adductio)

1. mişcare de apropiere a unui membru de planul de simetrie al corpului.

2. dirijare a apelor către locul de distribuire.


Adverb

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adverbe, lat. adverbium)

1. parte de vorbire neflexibilă care determină un verb, un adjectiv sau alt adverb, arătând locul, modul, timpul etc.


Alochinezie

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. allocinésie)

1. tulburare de motricitate constând în executarea fără voie a altei mişcări în locul celei dorite.