Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. circonlocution, lat. circumlocutio)
1. expunere pe ocolite a unei idei care poate fi redată direct, mai concis; perifrază.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. locution, lat. locutio)
1. grup de cuvinte cu sens unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire; grup de cuvinte care constituie o unitate gramaticală.
2. ~ adjectivală = care se comportă gramatical ca un adjectiv.
3. ~ adverbială = care se comportă gramatical ca un adverb de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop sau de concesie.
4. ~ arhaică = specifică limbii române vechi.
5. ~ conjuncțională = care se comportă gramatical ca o conjuncție coordonatoare (copulativă, adversativă sau conclusivă) sau subordonatoare (necircumstanțială sau circumstanțială).
6. ~ dialectală = proprie unuia dintre dialectele sau subdialectele limbii române.
7. ~ interjecțională = care se comportă gramatical ca o interjecție.
8. ~ prepozițională = care se comportă gramatical ca o prepoziție cu genitivul sau cu acuzativul.
9. ~ pronominală = care se comportă gramatical ca un pronume nehotărât.
10. ~ substantivală = care se comportă gramatical ca un substantiv.
11. ~ verbală = care se comportă gramatical ca un verb personal sau impersonal.
12. (înv.) mod de a vorbi, de a se exprima.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. périphrase, lat. periphrasis, germ. Periphrase)
1. exprimare prin mai multe cuvinte a ceea ce în mod normal se redă printr-un cuvânt; circumlocuţie; grup de cuvinte care înlocuieşte un termen propriu.
2. ~ verbală = construcţie formată dintr-un verb însoţit de un semiauxiliar de modalitate sau de aspect.