aberant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aberrant, lat. aberrans)

1. care constituie o aberație; care se abate de la normă, de la tiparul normal; care diferă de normal.
2. (bot.) care diferă sau se abate de la tip.
3. care contravine logicii sau adevărului; (prin ext.) absurd.

alogic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alogique)

1. care este străin de principiile și regulile logicii; fără logică, ilogic.

epistemic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. épistémique)

1. referitor la cunoaștere, la știință.
2. logică ~ă = ramură a logicii moderne care grupează încercările de formalizare a relațiilor logice dintre enunțurile care cuprind termeni epistemici (cunoaștere, opinie etc.).

ilogism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. illogisme)

1. caracterul a ceea ce este contrar logicii, raționalității; ilogicitate.
2. atitudine, acțiune, fapt contrar logicii; lucru ilogic.
3. lipsă de ordine, de logică.

logic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. logique)

1. adj. conform regulilor logicii; rațional; just, întemeiat.
2. circuit ~ = circuit în calculatoarele electronice pentru operații logice elementare.
3. (inform.) schemă ~ă = reprezentare grafică a unui algoritm în vederea programării; logigramă.
4. s. f. știință a demonstrației care studiază formele și legile gândirii, ale raționării corecte.
5. ~ simbolică (sau matematică) = ramură a logicii care folosește în cercetare procedeul logico-matematic; logistică; ~a științei = disciplină care cercetează produsele activității științifice; ipoteze, teorii, concepte etc.
6. gândire justă, raționament corect, temeinic.
7. cerință firească, temei, rațiune.

logicism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. logicisme)

1. denumire dată teoriilor care fundamentează matematica cu ajutorul logicii.