antecedent, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. antécédent, lat. antecedens)

1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.
2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.
3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.
4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.
5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.
6. (logică) primul termen al unei judecăți ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstrații.
7. prima secțiune a unei unități melodice structurată binar.
8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.
9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.

decidabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. décidable)

1. (despre un sistem ipotetico-deductiv) care prezintă decidabilitate.
2. (logică) putând fi demonstrat sau infirmat într-o teorie matematică.
3. (inf.) care poate fi rezolvat de un algoritm dat după un număr finit de pași.
4. (anton.) indecidabil.

decidabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. décidabilité)

1. caracterul unui sistem ipotetico-deductiv contradictoriu și complet.
2. (logică) caracterul a ceea ce este decidabil, demonstrabil.
3. (inf.) caracterul unei probleme care poate fi rezolvată de un algoritm dat după un număr finit de pași.
4. (anton.) indecidabilitate.

dihotomic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dichotomique)

1. care prezintă dihotomie; dihotom.
2. care se divizează, se subdivizează în două, prin dihotomie.
3. care se bazează pe un principiu al diviziunii, al subdiviziunii prin dihotomie.
4. (logică) diviziune ~ă = diviziune prin care o noțiune este împărțită în doi membri contradictorii.
5. (var.) dichotomic, dicotomic.

efectivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. effectivité)

1. capacitate a unui sistem de a produce un efect specific.
2. caracterul a ceea ce este efectiv, a ceea ce intră în vigoare (ex. efectivitate scăzută a procesului).
3. (logică) calitatea efectivă a raționamentului.
4. concretețe, eficacitate.

exegeză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exégèse, gr. exegesis)

1. interpretare, explicare (de conținut și filologică) a unui text literar, juridic, religios.