Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. cimbalo, fr. cymbale)
1. vechi instrument muzical compus din două talere de aramă care erau lovite unul de altul; chimval.
2. instrument muzical de percuție, alcătuit din două discuri metalice care se lovesc unul de altul, producând un sunet strident, răsunător; cinel.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. clavicorde)
1. vechi instrument cu claviatură şi coarde lovite, strămoşul pianului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. dolcimer)
1. instrument medieval cu coarde ciupite sau lovite, un fel de ţiteră, strămoşul ţambalului, astăzi în perimetrul folkului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. king)
1. vechi instrument muzical chinez, dintr-un şir de pietre aşezate pe un cadru, care, lovite cu un bastonaş, produc sunete diferite.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Piano, it. piano)
1. instrument muzical dintr-o cutie mare de rezonanţă suspendată pe trei picioare, cu claviatură şi coarde metalice lovite cu ciocănele prin intermediul unor taste.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. spatium, după fr. espace)
1. formă fundamentală de existență a materiei, inseparabilă de aceasta, având aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și care exprimă ordinea în care sunt dispuse obiectele și procesele.
2. întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh.
3. ~ aerian = spațiul de deasupra unui stat, supus suveranității acestuia; ~ cosmic = spațiul în afara stratosferei Pământului; ~ maritim = spațiu geografic cuprinzând apele mărilor și oceanelor, fundul și subsolul acestora.
4. loc, suprafață, întindere limitată.
5. (mil.) ~ de siguranță = distanță minimă până la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra căruia se trage fără a risca să fie lovite de focul propriu; ~ mort = porțiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol în care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe.
6. loc între două obiecte; distanță, interval.
7. ~ verde = teren plantat, în perimetrul unei așezări.
8. distanță cuprinsă între două linii orizontale ale portativului.
9. (poligr.) interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) instrument care servește la obținerea acestei spațieri.
10. (mat.) mulțime de elemente (puncte) având anumite proprietăți.
11. (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la ieșirea unui element de sistem.