lumină

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT lux
2. FR lumière
3. EN light
4. DE Licht
5. RU свет
6. HU fény

lumină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. lumina)

1. (fizică) radiație electromagnetică, emisă de un corp incandescent sau luminescent, care acționează asupra retinei în așa fel încât să facă lucrurile vizibile; radiația corpurilor percepută de ochi.
2. orice servește la iluminare.
3. (figurat) ceea ce luminează mintea; cunoaștere.
4. (figurat) persoană de mare talent, care posedă cunoștințe excepționale.
5. (artă) parte luminată într-un tablou.
6. deschidere liberă într-o construcție.
7. (fizică) ~ vizibilă = undă electromagnetică din domeniul vizibil al spectrului electromagnetic, cu lungimea de undă între 400 nm și 700 nm, între infraroșu și ultraviolet.
8. (fizică, dermatologie) ~ neagră = ~ compusă din violet și ultraviolet (UVA) și care face fluorescente anumite lucruri pe care le luminează.
9. ~ naturală = ~ produsă esențialmente de soare, direct și indirect (și, de asemenea, într-un mod mult mai mic și neglijabil de către alte stele).
10. (fiziologie) ~ animală = ~ produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe.

alumină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alumine)

1. oxid natural de aluminiu, divers colorat, având la bază un mare număr de pietre prețioase.

an-lumină

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (cf. fr. année-lumière)

1. (astronomie) unitate de măsură pentru distanțele mari, echivalentă cu distanța parcursă de lumină în vid într-un an, adică aproximativ 9.461 de miliarde de kilometri.

anlumina

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. enluminer)

1. a orna cu litere pictate, viniete, miniaturi.
2. a împodobi cu ornamente.

culoare-lumină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (din culoare + lumină)

1. I. culoare de o mare luminozitate.
2. II. material folosit de pictori.

ilumina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. illuminer, lat. illuminare)

1. tr. a lumina puternic (decorativ).
2. refl. (fig.; despre față, ochi etc.) a străluci de bucurie.

luminaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (după lat. luminare)

1. (fizică) fluxul de lumină care cade pe unitatea de suprafață; iluminare.

abajur

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abat-jour)

1. dispozitiv pentru a rabata lumina unei lămpi.
2. acoperitoare de metal, de hârtie etc. care se pune la o lampă pentru a reflecta lumina într-o anumită direcție.

abisal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abyssal, lat. abyssalis)

1. referitor la abis.
2. aflat în zona de mare adâncime și fără de lumină a mărilor și oceanelor.
3. regiune ~ă = zonă de mare adâncime a fundului mărilor și oceanelor.
4. referitor la subconștient.

actinotropism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. actinotropisme)

1. îndreptare a plantelor către radiațiile de lumină.
2. mișcare de curbură sub influența unor radiații unilaterale de lumină.

afotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aphotique)

1. (oceanografie) care este lipsit de lumină; mezopelagic.
2. zona ~ă = porțiune a unui ocean (sau lac) neexpusă luminii soarelui din cauza adâncimii apei și unde se întâlnește doar lumina produsă de bioluminiscență.
3. (antonim) eufotic.

a giorno

Parte de vorbire:  loc. adv.  
Etimologie: (it. a giorno)

1. caracterizează un iluminat la fel de strălucitor ca lumina zilei, ca ziua.
2. luminat a ~ = luminat cu lămpi multe.

alexandrit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Alexandrit, fr. alexandrite)

1. (mineral.) piatră fină a cărei culoare este verde când este expusă la lumina zilei și roșie când este expusă la lumina electrică; crisoberil.