Dictionar

Rezultate secundare (Luptele):

Agonistic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. agonistique)

1. adj. referitor la lupte; atletic.

2. (fil.) referitor la lupta de idei.

3. s. f. parte a gimnasticii la vechii greci care cuprindea luptele atletice.


Arenarie

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. arenaria)

1. (ant.) carieră de nisip.

2. mormânt al sclavilor gladiatori căzuţi în luptele de arenă.


Cest 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. caestus, fr. ceste)

1. (ant.) mănuşă de piele armată cu plumb sau fier, de care se serveau atleţii în luptele pugilistice.


Front 1

Parte de vorbire: s. n.
Origine: (fr. front)

1. teritoriu pe care se poartă luptele într-un război.

2. grupare operativ-strategică constituită din forțe militare numeroase, sub o comandă unică, destinată ducerii unor operații de amploare.

3. formație de militari, sportivi etc. în linie.

4. (fig.) grup organizat de oameni în vederea unei lupte comune.

5. (arhit.) fațata principală a unei clădiri, latura dinspre stradă a unei parcele.

6. perete în care se execută tăierea rocilor sau a minereurilor.

7. ~ de lucru = existența condițiilor pentru ca echipele specializate de lucrători să-și poată desfășura activitatea de execuție.

8. (met.) zonă de separație a două mase de aer cu proprietăți diferite.

9. (fiz.) ~ de undă = totalitatea punctelor până la care ajunge o oscilație la un moment dat.

10. (herald.) centrul părții superioare a unui scut.


Judo

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. judo)

1. sport olimpic, asemănător cu luptele, originar din Japonia.


Luptător, -oare

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (lupta + -ător)

1. (persoană) care (se) luptă; combatant, militant.

2. (fig.) (persoană) care depune eforturi fizice și intelectuale pentru a realiza ceva.

3. (prin ext.) (persoană) care nu se bătută.

4. II. sportiv care practică luptele libere sau clasice.