Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. luxer, lat. luxare)
1. a-şi deplasa un os din articulaţie; a-şi scrânti o mână, un picior.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (luxa)
1. acțiunea de a luxa și rezultatul ei; luxație.
2. (med.) dislocarea osului, deplasarea capătului unui os din cavitatea în care ar trebui să fie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. luxation, lat. luxatio)
1. deplasare a unui os din articulaţie; scrântitură; exartroză.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Arthrogrypose, fr. arthrogryposis)
1. imobilizare persistentă a unei articulaţii prin contracţia spastică a musculaturii corespunzătoare (cu luxaţii).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. claquer)
1. intr. a face să se audă, a produce un zgomot sec
2. (despre condensatori) a se strica.
3. (fig., fam.) a ceda psihic în urma unor suprasolicitări.
5. refl. a-şi luxa tendonul la picior.
6. (despre cai) a avea tendoanele picioarelor (din faţă) umflate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. coaptation)
1. (biol.) ajustare a două organe ale aceluiaşi individ formate independent unul de altul, unul în cavitate şi celălalt în relief.
2. punerea la locul lor a fragmentelor de oase fracturate sau a oaselor luxate.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. disloquer, lat. dislocare)
1. tr., refl. a (se) urni, a (se) mişca din loc, a (se) strămuta, a (se) desprinde din întreg.
2. (despre oase) a scoate, a face să iasă din încheieturi, a (se) dezarticula, a (se) luxa.
3. (despre trupe) a (se) mişca, a (se) porni dintr-un anumit loc.
4. a separa doi termeni dintr-un grup sintactic prin introducerea de cuvinte între determinat şi determinant.
5. refl. (despre straturi geologice) a se deplasa sub acţiunea mişcărilor tectonice.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. exarthrose)
1. (med.) dislocarea unui os din articulația sa; luxație, luxațiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. préluxation)
1. stare a unei articulaţii, prin malformaţii congenitale osoase, care predispune la luxaţie.