magic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. magique, lat. magicus)

1. care ține de magie; care se referă la magie, care se bazează pe magie; ocult, misterios, tainic.
2. baghetă ~ă = baghetă de magician, (prin ext.) de scamator.
3. cerc ~ = cerc pe care magicianul îl trasează pe pământ și în centrul căruia se plasează pentru a se proteja de demonii pe care îi invocă.
4. oglindă ~ă = oglindă în care magicienii pretind că fac să apară oameni îndepărtați, evenimente, fapte etc.
5. ochi ~ = indicator luminos de funcționare a aparatelor de radiorecepție.
6. (fig.) care surprinde; fermecător, încântător; feeric.
7. (antonime) banal, normal, natural.

magician, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. magicien)

1. practicant al magiei; vrăjitor.
2. (fig.) artist desăvârșit, care obține efecte deosebite prin arta sa.

abracadabra

Parte de vorbire:  interj., s.  
Etimologie: (fr., it. abracadabra)

1. interj. cuvânt cabalistic căruia ocultiștii, gnosticii etc. îi atribuiau puterea magică de a vindeca anumite boli.
2. s.f. îngrămădire de cuvinte fără sens.

amuletă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amulette, lat. amuletum)

1. obiect mic căruia i se atribuie, magic, o putere de protecție, vindecare etc.; talisman, fetiș.

apotropaic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apotropaïque)

1. (despre obiecte sau formule magice) destinat apărării împotriva duhurilor rele.

cabalistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cabalistique)

1. care aparține cabalei.
2. magic, enigmatic.
3. obscur.

enoptromanție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. énoptromancie)

1. pretinsă artă de a ghici cu ajutorul unei oglinzi despre care se spunea că ar avea forțe magice.

exorcism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. exorcisme, lat. exorcismus)

1. ceremonie, ritual primitiv practicat de cei mistici, constând în rostirea de cuvinte magice pentru alungarea diavolului din locul pe care îl ocupă.
2. (var.) (înv.) esorcism, (înv.) exhorcism.