Parte de vorbire: s.
Origine: (lat., fr. centumvir)
1. (în Roma antică) membru al unui colegiu de judecători, o sută de magistraţi, care judeca afacerile civile.
2. magistrat dintr-un municipiu, dintr-o colonie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat., fr. consul)
1. (în Roma antică) fiecare dintre cei doi magistraţi care se alegeau anual pentru a exercita puterea supremă.
2. fiecare dintre cei trei magistraţi supremi care au guvernat Republica Franceză între 1799 şi 1804.
3. agent diplomatic însărcinat să reprezinte şi să apere interesele administrativ-juridice şi economice ale ţării sale şi ale compatrioţilor săi într-o ţară străină.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. curulis, fr. curule)
1. scaun ~ = scaun de onoare, încrustat cu fildeş, pe care stăteau consulul şi înalţii magistraţi romani; magistratură ~ă = magistratură care dădea dreptul la un scaun curul; edil ~ = magistrat din Roma care se ocupă cu construcţiile.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. decemvir, fr. décemvir)
1. fiecare dintre cei zece magistraţi romani care formau comisia ce urma să dea Romei un cod de legi în anul 451 a. Chr.
2. membru al unui colegiu sacerdotal din Roma antică.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. éphorat)
1. (Grecia Antică) funcția sau demnitatea fiecăruia dintre cei cinci magistrați din Sparta care exercitau o putere de control al regelui și al senatului; demnitatea de efor.
2. (prin ext.) timpul în care se exercită această magistratură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. lictor)
1. (la romani) însoţitor al celor mai înalţi magistraţi, care mergea înaintea lor purtând fascii, ca semne ale puterii.