Dictionar

centumvir

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., fr. centumvir)

1. (în Roma antică) membru al unui colegiu de judecători, o sută de magistrați, care judeca afacerile civile.
2. magistrat dintr-un municipiu, dintr-o colonie.
 

consul

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., fr. consul)

1. (în Roma antică) fiecare dintre cei doi magistrați care se alegeau anual pentru a exercita puterea supremă.
2. fiecare dintre cei trei magistrați supremi care au guvernat Republica Franceză între 1799 și 1804.
3. agent diplomatic însărcinat să reprezinte și să apere interesele administrativ-juridice și economice ale țării sale și ale compatrioților săi într-o țară străină.
 

curul, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. curulis, fr. curule)

1. scaun ~ = scaun de onoare, încrustat cu fildeș, pe care stăteau consulul și înalții magistrați romani; magistratură ~ă = magistratură care dădea dreptul la un scaun curul; edil ~ = magistrat din Roma care se ocupă cu construcțiile.
 

decemvir

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. decemvir, fr. décemvir)

1. fiecare dintre cei zece magistrați romani care formau comisia ce urma să dea Romei un cod de legi în anul 451 a. Chr.
2. membru al unui colegiu sacerdotal din Roma antică.
 

eforat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. éphorat)

1. (Grecia Antică) funcția sau demnitatea fiecăruia dintre cei cinci magistrați din Sparta care exercitau o putere de control al regelui și al senatului; demnitatea de efor.
2. (prin ext.) timpul în care se exercită această magistratură.
3. colegiul eforilor; eforie.
 

lictor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. lictor)

1. (la romani) însoțitor al celor mai înalți magistrați, care mergea înaintea lor purtând fascii, ca semne ale puterii.