Dictionar

magnetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. magnétique, germ. magnetisch)

1. referitor la magnet(ism), care poate fi magnetizat.
2. câmp ~ = spațiul din jurul unui magnet, în care se exercită forța acestuia.
3. (fig.) care magnetizează (2).
 

paleomagnetic

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. paléomagnétique)

1. referitor la câmpul magnetic al Pământului din trecut.
 

aclinic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aclinique)

1. în care înclinația câmpului magnetic este nulă.
2. (despre boli) fără manifestări clinice.
 

actinometrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actinométrie)

1. disciplină care studiază radiațiile electromagnetice din atmosferă.
2. măsurare a radiațiilor din atmosferă.
 

aeromagnetometrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (aero- + magnetometrie)

1. metodă de măsurare din avion a prospecțiunilor magnetice terestre.
 

aeromagnetometru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (aeromagnetometrie)

1. aparat folosit la ridicările și prospecțiunile magnetice de la bordul unui avion; aparat în aeromagnetometrie.
 

agonă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. agone)

1. (fizică) linie care unește punctele de pe glob cu declinație magnetică zero; curbă agonică.
 

agonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. agonique, germ. agonisch)

1. referitor la agonie; care este în agonie.
2. (fiz.) curbă = linie de declinație magnetică zero; agonă.