Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. magnétique, germ. magnetisch)
1. referitor la magnet(ism), care poate fi magnetizat.
2. câmp ~ = spaţiul din jurul unui magnet, în care se exercită forţa acestuia.
3. (fig.) care magnetizează (2).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. paléomagnétique)
1. referitor la câmpul magnetic al Pământului din trecut.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aclinique)
1. în care înclinaţia câmpului magnetic este nulă.
2. (despre boli) fără manifestări clinice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. actinométrie)
1. disciplină care studiază radiaţiile electromagnetice din atmosferă.
2. măsurare a radiaţiilor din atmosferă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (aero- + magnetometrie)
1. metodă de măsurare din avion a prospecţiunilor magnetice terestre.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (aeromagnetometrie)
1. aparat folosit la ridicările și prospecțiunile magnetice de la bordul unui avion; aparat în aeromagnetometrie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agone)
1. linie care uneşte punctele de pe glob cu declinaţie magnetică zero.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. agonisch)
1. referitor la agonie; care este în agonie.
2. (fiz.) curbă ~ă = linie de declinație magnetică zero; agonă.