Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. magnétiser)
1. tr. a da unui metal proprietăţi magnetice.
2. (fig.) a exercita o mare influenţă, o atracţie irezistibilă asupra cuiva; a fascina.
3. refl. (fam.) a se ameţi de băutură.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. démagnétiser)
1. tr., refl. a pierde, a face ca un corp să-şi piardă magnetizarea.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. magnétisant)
1. care are puterea de a magnetiza.
2. (fig.) fascinant.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. magnétisation)
1. mărime vectorială care caracte-rizează starea de polarizare magnetică a corpurilor; intensitate de magnetizare.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (după fr. magnétiseur)
1. adj. care magnetizează, care produce magnetizarea.
2. s.m.f. persoană care magnetizează, care practică magnetismul animal; hipnotizator.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. coercitif)
1. care are puterea sau dreptul de a constrânge.
2. care exercită o constrângere; constrângător.
3. câmp ~ = intensitatea câmpului magnetic la care se anulează magnetizaţia unui corp feromagnetic.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. démagnétiser)
1. tr., refl. a pierde, a face ca un corp să-şi piardă magnetizarea.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. démagnetisant)
1. care produce demagnetizare.
2. care reduce sau îndepărtează magnetizarea (unei substanțe, unui corp).
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Elektromagnet)
1. corp feromagnetic magnetizat temporar sub acţiunea unor curenţi electrici de conducţie.
2. aparat electric format dintr-un miez feromagnetic înfăşurat într-un fir, care îl magnetizează temporar sub acţiunea curenţilor electrici ce străbat acel fir.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ferromagnétisme)
1. proprietate a unor metale sau aliaje de a fi atrase puternic de câmpul magnetic şi de a căpăta astfel o magnetizare permanentă.
2. capitol al fizicii care studiază proprietăţile corpurilor feromagnetice.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. magnétique, germ. magnetisch)
1. referitor la magnet(ism), care poate fi magnetizat.
2. câmp ~ = spaţiul din jurul unui magnet, în care se exercită forţa acestuia.
3. (fig.) care magnetizează (2).