majora

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. majorer)

1. a mări, a spori, a urca.

majorant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. majorant)

1. (mat.) element, număr mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi.

majorare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (majora)

1. acțiunea de a majora; creștere, mărire.
2. sumă care se încasează în plus ca sancțiune pentru întârziere la plata impozitelor, a taxelor etc.

majorat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. majorat, germ. Majorat)

1. proprietate inalienabilă rezervată primului născut în linie masculină al unei familii nobile.
2. vârstă de la care cineva se poate bucura prin lege de drepturi depline civile și politice; starea juridică a celui devenit major.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

criticism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. criticisme)

1. denumire dată de Kant filozofiei sale, considerând „critica cunoașterii” drept condiție prealabilă a oricărei cercetări filozofice.
2. tendință majoră în cultura modernă de autonomizare, de afirmare a raționalității și individualității.
3. tendința de a critica cu orice preț, fără discernământ, de a exagera laturile negative ale lucrului criticat.

expoziție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exposition, lat. expositio)

1. prezentare publică de opere de artă, de produse etc.
2. spațiul amenajat.
3. (muz.) prima secțiune a unei sonate sau a unei fugi, cuprinzând expunerea temei de bază, a subiectului.
4. premisa majoră a unui silogism.
5. (geol.) direcție către care este orientat un versant.

forță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. force, it. forza)

1. putere fizică, tărie, vigoare.
2. tur de ~ = acțiune care cere multă putere, îndemânare și energie; ~ de muncă = capacitatea de muncă a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice și intelectuale datorită cărora el este în stare să producă bunuri materiale; ~ de producție = categorie economică desemnând una din laturile modului de producție, care include mijloacele de producție și forța de muncă atrase în procesul de producție.
3. energie morală.
4. aptitudine, capacitate.
5. ~e armate = armată, unități militare.
6. energie, putere naturală, element al naturii.
7. (fiz.) cauză care scoate, un corp din starea de repaus sau de mișcare sau care schimbă direcția și viteza mișcării.
8. ~ de tracțiune = forță exercitată de un vehicul motor asupra unei mașini sau a unui vehicul pe care îl remorchează.
9. putere de constrângere, violență.
10. caz de ~ majoră = situație în care cineva nu poate acționa după voință din cauza unor împrejurări care îl domină; prin ~ a împrejurărilor = constrâns de împrejurări.

juniorat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. juniorat)

1. vârsta anterioară majoratului.
2. perioadă cât un sportiv face parte din echipa de juniori.

latice

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. lattice)

1. adunarea într-o rețea a mai multor date.
2. (mat.) mulțime ordonată care are proprietatea că orice parte finită a sa are un majorant și un minorant.