Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. malléable)
1. (despre metale) care poate fi prelucrat în foi subţiri prin ciocănire sau laminare; (despre alte materiale) care poate fi uşor modelat.
3. (despre oameni) adaptabil; docil.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. malléabilité)
1. proprietate a unui metal, material, de a fi maleabil.
2. (fig.) capacitate, uşurinţă de adaptare, supleţe; docilitate.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (maleabil + -iza)
1. a face un material maleabil.
Parte de vorbire: s.
Origine: (maleabiliza)
1. tratament termic care se aplică pieselor turnate din fontă albă pentru îmbunătăţirea unor proprietăţi mecanice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aluminium)
1. metal foarte uşor, maleabil şi ductil, bun conducător de căldură şi electricitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. béryllium)
1. metal alb-cenuşiu, ductil, maleabil, foarte dur şi uşor, în unele aliaje uşoare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. compliant)
1. maleabil ascultător, supus.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. cuprum)
1. metal de culoare roşiatică, maleabil, ductil, rezistent, foarte bun conducător de căldură şi electricitate; aramă.
2. (chimie) element chimic cu simbolul Cu și numărul atomic 29.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. docile, lat. docilis)
1. (şi adv.) supus, ascultător, obedient; maleabil.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. estampage)
1. tehnică decorativă utilizată pentru a da formă sau relief, făcând amprenta unui material dur pe un material maleabil; estampare.
2. tehnică de reproducere, folosită în mod obișnuit în epigrafie, pentru a obține replica exactă a unei inscripții care nu poate fi transportată; estampare.