Dictionar

maleabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. malléable)

1. (despre metale) care poate fi prelucrat în foi subțiri prin ciocănire sau laminare; (despre alte materiale) care poate fi ușor modelat.
2. (fig.) mlădios, suplu.
3. (despre oameni) adaptabil; docil.
 

maleabilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. malléabilité)

1. proprietate a unui metal, material, de a fi maleabil.
2. (fig.) capacitate, ușurință de adaptare, suplețe; docilitate.
 

maleabiliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (maleabil + -iza)

1. a face un material maleabil.
 

maleabilizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (maleabiliza)

1. tratament termic care se aplică pieselor turnate din fontă albă pentru îmbunătățirea unor proprietăți mecanice.
 

aluminiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aluminium)

1. metal foarte ușor, maleabil și ductil, bun conducător de căldură și electricitate.
 

beriliu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. béryllium)

1. metal alb-cenușiu, ductil, maleabil, foarte dur și ușor, în unele aliaje ușoare.
 

compliant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. compliant)

1. maleabil ascultător, supus.
 

cupru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. cuprum)

1. metal de culoare roșiatică, maleabil, ductil, rezistent, foarte bun conducător de căldură și electricitate; aramă.
2. (chimie) element chimic cu simbolul Cu și numărul atomic 29.
 

docil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. docile, lat. docilis)

1. (și adv.) supus, ascultător, obedient; maleabil.
 

estampaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. estampage)

1. tehnică decorativă utilizată pentru a da formă sau relief, făcând amprenta unui material dur pe un material maleabil; estampare.
2. tehnică de reproducere, folosită în mod obișnuit în epigrafie, pentru a obține replica exactă a unei inscripții care nu poate fi transportată; estampare.