Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. manière)
1. (pl.) fel de a se purta în societate; comportare corectă şi cuviincioasă.
3. ansamblu de procedee şi mijloace de expresie caracteristice unui artist, scriitor etc.
4. afectare, artificialitate în stil.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. maniéré)
1. cuviincios, bine crescut, politicos; cu maniere frumoase.
2. (despre stil) afectat; meşteşugit; artificial.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. académisme)
1. imitaţie servilă, fără originalitate, a modelelor antice sau ale Renaşterii.
2. manieră în artă care cultivă un ideal de frumuseţe rece şi convenţional.
3. fel de a se comporta academic.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accentuation)
1. acțiunea de a (se) accentua; accentuare, (înv.) accentuațiune.
2. maniera de plasare a semnelor grafice numite accente.
3. actul de a sublinia ceva, de a a scoate în evidență.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. agitato)
1. (muz.) (ca indicație de execuție) cântat sau jucat într-o manieră agitată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (auto1- + pastişă)
1. imitaţie a propriilor procedee artistice; manieră, şablon.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. badinage)
1. acțiunea de a glumi; ceva ce cineva face, spune sau scrie într-o manieră glumeață; glumă, şagă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. bonhomie)
1. manieră de a fi și de a acționa care dezvăluie bunătate, simplitate, chiar și în cele mai mărunte lucruri; atitudine, caracter de bonom.
2. (antonime) aroganță, suficiență.