manual, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. manuel, lat. manualis, it. manuale)

1. I. de mână, făcut cu mâna; care se execută cu mâna.
2. (despre îndeletniciri, ocupații, profesiuni) care se efectuează prin muncă fizică; care se efectuează cu unelte rudimentare.
3. (despre oameni) care execută lucrări de mână; care lucrează cu mâinile.
4. (despre ocupații, meserii) care necesită putere și/sau abilități fizice; (antonim) intelectual.
5. care se manevrează cu mâna sau care necesită intervenția unui operator; (antonim) automatic.
6. II. carte care cuprinde noțiunile de bază ale unei anumite discipline. carte de școală care conține o prezentare succintă a noțiunilor unei discipline.
7. claviatură, ansamblu al claviaturilor la instrumentele cu taste (orgă, clavecin), la care se cântă cu mâinile.
8. (înv.; Mold.) condicuță pentru personalul casnic.

manualitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. manualité)

1. funcționarea predominantă a uneia dintre cele două mâini; tendința de a folosi preferabil una dintre cele două mâini pentru îndeplinirea majorității sarcinilor motrice și pentru prindere; preferință manuală.

abil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. habile, lat. habilis)

1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.
2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.
3. (fig.) care dă dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.
4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.
5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.

acvatintă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. acquatinta, fr. aquatinte)

1. procedeu de gravare cu acid azotic, care imită desenul cu tuș.
2. gravura obținută.
3. procedeu de tipar de artă pentru imagini în semitonuri, prin gravarea manuală în cupru și coroziunea chimică.

armonică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Harmonika, it. armonica)

1. instrument muzical portativ cu ancii metalice, în care sunetul este produs prin vibrația unei coloane de aer cu un burduf manevrat manual.
2. muzicuță (de gură).

atelier

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. atelier)

1. locul în care se execută lucrări manuale, sau se practică activități manuale de artă sau de agrement; (p. ext.) locul unde se dezvoltă o lucrare.
2. încăpere, local cu unelte sau mașini unde se desfășoară o activitate meșteșugărească sau industrială.
3. totalitatea lucrătorilor care muncesc într-un asemenea local.
4. local amenajat în care lucrează un artist; încăpere de lucru a unui pictor, fotograf etc.; studio.
5. locul în care mai mulți elevi sau studenți lucrează sub îndrumarea unui maestru (profesor, artist etc.); (p. ext.) ansamblul artiștilor sau al elevilor care lucrează sub îndrumarea aceluiași maestru sau grup de maeștri.
6. (prin ext.) grup de persoane reunite pe o perioadă determinată de timp pentru a reflecta asupra unui subiect dat sau a realiza un proiect comun.
7. (fig.) centru de producție artistică-literară.
8. (înv.) șantier.

autodeclanșa

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (auto- + declanșa)

1. (despre mecanisme) a se declanșa automat, fără intervenție manuală, atunci când anumite condiții sunt îndeplinite.

bisturnaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. bistournage)

1. (medicină veterinară) procedeu învechit de castrare la taur și berbec, prin torsionarea manuală a fiecărui testicul.