Dictionar

Rezultate principale (Marș):

Marş

Parte de vorbire: s., interj.
Origine: (fr. marche, germ. Marsch)

1. s. n. deplasare a unei trupe sau a unei (grupări de) nave (într-o anumită formație).

2. ~ forțat = marș executat cu o viteză sporită față de cea normală.

3. probă de atletism în timpul căreia concurenții sunt obligați meargă repede, fără a alerga.

4. piesă muzicală cu o mișcare uniformă sugerând pasul cadențat de defilare al unei trupe, al unui cortegiu etc.

5. poezie lirică patriotică scrisă pentru a putea fi cântată după melodia unui marș.

6. operație de extragere și introducere în sondă a garniturii de foraj.

7. interj. comandă de pornire a unei trupe.

8. cuvânt cu care se alungă un câine, se îndepărtează în mod brutal un om.


Rezultate secundare (Marș):

Contramarş

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contremarche)

1. marş al unei armate în sens contrar celui în care s-a mers la început.

2. manevră reciprocă a două (grupuri de) nave care se deplasează pe drumuri paralele şi de sens contrar.


Marşa

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. marcher)

1. (fam.) a accepta, a fi de acord.

2. a se lăsa corupt.


Marşă

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Marsch)

1. sol format de depunerile rămase după retragerea apelor mării.


Marşarier

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. marche arrière)

1. mers înapoi al unui autovehicul; dispozitiv care permite acest mers.

2. poziţie a schimbătorului de viteză pentru mersul înapoi.


Marşrut

Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. marşrut, fr. marcheroute, germ. Marschrout)

1. itinerar, traseu.

2. mers al unui tren de marfă de lung parcurs, care nu ia şi nu lasă vagoanele în staţii.

3. metodă de a lucra la mai multe maşini prin deservirea lor într-o ordine prestabilită.


Marşrutiza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după rus. marşrutizaţiia)

1. a folosi metoda marşrutului.


Abjecţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)

1. caracterul a ceea ce este josnic, demn de disprețuit.

2. stare de înjosire care atrage disprețul tuturor.

3. acțiune degradantă care inspiră dispreț.

4. faptă abjectă; josnicie, mârșăvie, ticăloșie.

5. (var. înv.) abjecțiune.

6. (antonime) demnitate, măreție, noblețe.


Abominaţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abomination, lat. abominatio)

1. groază, dezgust pe care cineva îl simte pentru o persoană sau un lucru; oroare.

2. acțiune, conduită sau aspect abominabil; mârşăvie, nelegiuire, ticăloşie.

3. (rar) cultul idolilor, păgânism.


Amfiteriu

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amphithérium)

1. mamifer fosil, strămoş al marsupialelor şi al mamiferelor placentare.


Aplacentare

Parte de vorbire: s.n. pl.
Origine: (fr. aplacentaires)

1. (zool.) grup de mamifere inferioare lipsite de placentă (astfel de mamifere se dezvoltă într-un ou); metateriene.

2. (NOTĂ) la metateriene (marsupiale) este prezentă o placentă, dar tranzitoriu, iar fătul își finalizează dezvoltarea într-o pungă marsupială.


Ariergardă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. arrière-garde)

1. (sub)unitate militară care se deplasează în urma unei alte unităţi în marş, asigurându-i spatele; (înv. și pop.) coada oștii.

2. (antonim) avangardă.


Avangardă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. avant-garde)

1. detaşament care se trimite în fruntea unei trupe în marş spre a face siguranţa pe direcţia de deplasare a acesteia; (antonim) ariergardă.

2. clasă, grup social, organizaţie politică conducătoare, care se situează pe poziţiile cele mai înaintate în cadrul unei mişcări sociale, politice, naţionale etc.

3. de ~ = care merge, care conduce.

4. mişcare literar-artistică complexă şi eterogenă, care, afişând o respingere totală a formelor consacrate şi a tradiţiei, proclamă ostentativ şi polemic necesitatea înnoirii, asumându-şi rol de precursor; avangardism.