Dictionar

Rezultate secundare (Matematică,):

Abac

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abaque, lat. abacus)

1. instrument de calculat din bile care se pot deplasa pe vergele orizontale paralele.

2. tabel sau diagramă care permite rezolvarea rapidă a unor calcule.

3. (matematică) diagramă sau grafic care oferă, prin lectură simplă, rezolvarea aproximativă a unei probleme numerice; nomogramă.


Abacă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.

2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.

3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos

4. (var.) (s.n.) abac.


Afixal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. affixal)

1. referitor la afix.

2. (lingvistică) care constituie, care formează un afix.

3. (matematică) legat de afix, numărul complex „x + iy” care desemnează poziția unui punct.


Analist, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. analyste)

1. specialist în analiza matematică, informatică, economică, psihologică etc.

2. (psihanaliză) persoană care efectuează o analiză; psihanalist.

3. (inform.) ~ programator = specialist care selectează metodele de utilizat pentru a rezolva o problemă pe computer.

4. (economie) ~ financiar = specialist angajat de bănci, societăți financiare sau persoane fizice, care este însărcinat cu studierea documentelor financiare emanate de companii pentru a trage concluzii despre solvabilitatea acestora, perspectivele acestora și mișcarea titlurilor lor în bursă.


Analiză

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. analyse, gr. analysis)

1. metodă ştiinţifică de cercetare a realităţii, bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate în părţile lor constitutive.

2. examinare amănunţită a unei probleme, opere literare, a unui text.

3. în ultimă ~ = în concluzie, ca încheiere.

4. ~ matematică = ramură a matematicii care studiază funcţiile, limitele, derivatele şi aplicaţiile lor.

5. descompunere a unei substanţe, pentru a-i stabili compoziţia chimică.

6. ~ corticală = funcţie a cortexului prin care se desprind însuşirile generale şi cele specifice ale obiectelor şi fenomenelor.


Anamorfoza

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. anamorphoser)

1. a efectua o anamorfozare.

2. a realiza o deformare reversibilă a unei imagini folosind un sistem optic sau o transformare matematică.

3. a distorsiona imaginile unui film sau a unui program de televiziune folosind un sistem optic sau electronic, în vederea adaptării acestuia la un ecran de calculator sau de televiziune.