maximă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. maxime, lat. maxima)

1. gândire formulată concis, exprimând un principiu, o normă de conduită; aforism, adagiu.

maximafil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. maximaphile)

1. adj. referitor la maximafilie.
2. s. m. f. maximafilist.

maximafilie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. maximaphilie)

1. ramură a filateliei care se ocupă cu colecționarea de ilustrate maxime.

maximafilist, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. maximaphiliste)

1. cel care se ocupă cu maximafilia; maximafil (II).

maximal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. maximal)

1. adj. maxim.
2. preț ~ = preț maxim îngăduit de o lege.
3. s. n. tabel conținând prețurile curente fixate de stat pentru mărfurile micilor producători.

maximaliza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. maximaliser)

1. a duce până la punctul cel mai înalt, a acorda cea mai mare valoare; a deveni maxim; a maximiza.
2. (antonime) a minimaliza, a minimiza.

maximatecă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (maximă + -tecă)

1. colecție de ilustrate maxime, clasate după anumite reguli de maximafiliști.

acmee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acmé)

1. apogeu, punct culminant.
2. fază în care o boală atinge intensitatea maximă.
3. cea mai evoluată fază de adaptare în filogenie și ontogenie.

adagiu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. adagium)

1. formulă în general veche, care enunță un adevăr acceptat, un principiu de acțiune sau o regulă juridică; maximă proverbială, sentință populară, aforism, apoftegmă, dicton.

aforism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphorisme, gr. aphorismos)

1. cugetare, judecată care redă într-o formă concisă și expresivă un adevăr; adagiu, maximă, sentință.

aforistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aphoristique)

1. care are forma sau caracterul unui aforism, care enunță o maximă sumară a înțelepciunii.
2. care se referă la sau care conține aforisme, maxime sau sentințe; gnomic.

amplitudine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amplitude, lat. amplitudo)

1. distanța dintre pozițiile externe ale unui corp care oscilează.
2. lungimea pasului unui cal.
3. (mat.) distanță care separă punctele extreme ale unul arc de curbă.
4. ~ a unui astru = arcul de orizont între punctul cardinal est și vest și punctul de pe orizont unde astrul răsare (apune).
5. (fig.) întindere, amploare.
6. valoare absolută, maximă a elongației unei mărimi care variază periodic.
7. ~ climatică = diferența dintre valorile maximă și minimă înregistrate de un element meteorologic în evoluțiile sale periodice.

apoftegmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apophtegme, gr. apophthegma)

1. formulare aforistică memorabilă; maximă, sentință, adagiu.