Dictionar

premeditare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (premedita)

1. faptul de a premedita.
2. (jur.) circumstanță agravantă în săvârșirea în mod deliberat a unei infracțiuni.
 

asasinat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. assassinat, it. assassinato)

1. acțiunea de a asasina, de a provoca intenționat moartea cuiva; omor cu premeditare.
2. (fig.) acțiune profund dăunătoare; distrugere, ruină morală.
 

imputabilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. imputabilité)

1. situație juridică a unei persoane căreia i se atribuie săvârșirea cu premeditare a unei fapte prevăzute de lege.
 

intenționat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (intenţiona)

1. (și adv.) care se face cu o anumită intenție; cu premeditare; expres.
2. care are intenția, voința deliberată de a face cutare faptă; cu atenție, voit, anume plănuit.
3. bine ~ = care are intenții bune.
4. rău ~ = care are intenții rele.
 

meditativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. méditatif)

1. înclinat spre meditare; gânditor.
 

perpetra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. perpétrer, lat. perpetrare)

1. a comite cu premeditare (o crimă, un atentat).
 

ruminație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rumination, lat. ruminatio)

1. ruminare, rumegat.
2. impulsiune de meditare nesfârșită, obositoare, pe o singură temă; persistență a unor idei, planuri obsedante.