Rezultate secundare (Mefient;):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. méfiant)
1. care nu are încredere, care este suspicios; neîncrezător, bănuitor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. méfiance)
1. starea de spirit a unei persoane care nu are încredere, care este suspicioasă; neîncredere, bănuială.
2. suspiciune patologică; aşteptare anxioasă a răului.
Parte de vorbire: s.f. (franțuzism învechit)
Origine: (fr. confiance)
1. credință spontană sau dobândită în valoarea morală, emoțională, profesională a altei persoane, pe care o credem incapabilă de înșelăciune, trădare sau incompetență; sentiment de siguranță vizavi de cineva sau de ceva; încredere în cineva.
2. (var.) confianță, conființă.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.f.
Origine: (lat. ingenuus, fr. ingénu)
1. I. care dovedeşte ingenuitate; care dă dovadă de o franchețe inocentă și naivă.
2. II. (teatru, cinem.) rol care prezintă o tânără fată naivă; (prin ext.) persoană candidă.
3. I. (antonime) incredul, mefient, neîncrezător.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. suspicieux, lat. suspiciosus)
1. care manifestă suspiciune, care este mefient; bănuitor, neîncrezător.