memorial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mémorial, (II, 2) engl. memorial, lat. memoriales, germ. Memorial)

1. adj. care servește pentru a aminti un eveniment important, o personalitate etc.
2. s.. scriere literară înrudită cu însemnările de călătorie și cu memoriile, în care se consemnează anumite realități.
3. monument comemorativ.

memorialist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. mémorialiste)

1. autor de memorii (de natură istorică).

memorialistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (memorial + -istic/ă/)

1. adj. referitor la memorialistică.
2. s. f. gen de scrieri care cuprinde memorii; toalitatea lucrărilor de acest gen.

pro memoria

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (lat. pro memoria, pentru memorie)

1. (despre un document diplomatic) care conține expunerea unor fapte sau textele ce privesc obiectul unei convorbiri și pe care un diplomat îl înmânează celeilalte părți.

adresă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adresse)

1. indicație pe scrisori, colete etc. care conține numele și domiciliul destinatarului.
2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.
3. comunicare oficială făcută în scris de o instituție.
4. dexteritate, îndemânare.
5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei mașini electronice unde se înregistrează o informație.

antimemorii

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. antimémoires)

1. memorii cu caracter evocator, care nu respectă procedeele consacrate ale memorialisticii.

cadrare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (cadra)

1. acțiune de a cadra.
2. (inform.) operație de poziționare a ordinelor zecimale ale unui număr în memoria calculatorului electronic, pentru calcule.

cenotaf

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. cénotaphe, lat. cenotaphium, gr. kenotaphion)

1. monument funerar sau mormânt gol ridicat în memoria unei persoane decedate, în general ilustră sau reprezentativă, care a fost înmormântată în altă parte sau care nu a primit înmormântare.

cognitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cognitif)

1. care se referă la cunoaștere; care este capabil de cunoaștere.
2. (psihologie aplicată) care se referă la mijloacele și mecanismele de dobândire a cunoștințelor.
3. test ~ = test de cunoștințe sau de eficiență (spre deosebire de testul de aptitudini).
4. (lingvistică) funcție ~ă = funcția de comunicare care se traduce în limbaj prin fraza asertivă folosită pentru a informa, pentru a face cunoscut un gând unui interlocutor; funcție referențială a limbajului.
5. psihologie ~ă = studiul științific al proceselor mentale precum atenția, utilizarea limbajului, memoria, percepția, rezolvarea problemelor, creativitatea și raționamentul; psihologia cunoașterii.
6. (psihologie) tulburare ~ă = termen care desemnează o tulburare mintală care afectează în special și în principal memoria.
7. (psihologie) disonanță ~ă = disconfort mental cauzat de două cogniții ireconciliabile.
8. bulă ~ă = limitarea conexiunilor sociale ale unei persoane prin cultura sa și informațiile accesibile acesteia prin intermediul noilor tehnologii.
9. hartă ~ă = diagramă care permite de a reprezenta vizual și de a urma calea asociativă a gândirii.

comemorație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. commémoration, lat. commemoratio)

1. ceremonie în memoria unei persoane sau a unui eveniment (religios sau nu); ceremonie menită să reamintească ceva; comemorare.
2. (var.) (înv.) comemorațiune.