Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. canevas)
2. reţea de meridiane şi paralele pe o hartă (topografică).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. coordonné)
2. propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie care se află în raport de coordonare cu alta.
3. s. f. (mat.) fiecare dintre numerele care precizează poziţia unui punct faţă de un sistem de referinţă dat.
4. (pl.) sistem de cercuri imaginare (meridiane şi paralele) prin care se determină poziţia unui punct de pe glob.
5. ~e astronomice = sistem de linii care permit determinarea poziţiei aştrilor pe bolta cerească.
6. (fig.) direcţie, reper; situaţie; cadru.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. loxodrome)
1. curbă pe o hartă reprezentând globul terestru, care taie toate meridianele sub acelaşi unghi.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien)
1. adj. referitor la un meridian.
2. cerc ~ = instrument cu ajutorul căruia se determină trecerea unui astru la meridian și care servește la măsurarea înălțimii astrului; distanță ~ă = diferența de longitudine dintre două puncte situate pe meridiane diferite; linie ~ă = meridiana locului.
3. plan ~ = plan determinat de verticala locului și paralela axei de rotație a Pământului.
4. s. n. fiecare dintre cercurile imaginare care trec prin polii globului terestru.
5. intersecția unei suprafețe de revoluție cu un plan care trece prin axa suprafeței.
6. ~ ceresc = cercul mare din intersecția sferei cerești cu planul care trece prin axa universului.
7. (în acupunctură) linie imaginară a suprafeței pielii care unește diferite puncte corespunzând unui anumit organ.
8. s. f. intersecție a unei suprafețe de revoluție cu un plan care trece prin axa suprafeței.
9. (astr.) ~a locului = intersecția planului meridian cu planul orizontal într-un loc dat; linie meridiană.
10. (arheol.) cadran solar care indica ora amiezii.
11. canapea cu spătar și brațe inegale, care ține loc de șezlong.